Rezultate

Echipă generoasă de olimpici, la Școala Gimnazială „Miron Costin” Suceava



Echipa de olimpici de la Școala "Miron Costin"
Echipa de olimpici de la Școala "Miron Costin"

Lotul de olimpici al Școlii Gimnaziale „Miron Costin” Suceava numără, în acest an, 13 elevi și o echipă de fotbal, potrivit bilanțului realizat de instituție, după finalizarea etapelor județene ale olimpiadelor școlare. Aceștia s-au calificat pentru fazele naționale ale competițiilor datorită rezultatelor obținute la olimpiadele județene.
Potrivit prof. Dumitru Moraru, directorul unității, „ne mândrim cu un număr record de calificări! Aceasta demonstrează că în instituția noastră se desfășoară o educație de calitate, că avem dascăli creativi, dedicați și elevi inteligenți, dornici de autodepășire. Competiția stimulează performanța, progresul, punând în valoare nu numai abilitățile elevilor, ci și capacitatea de concentrare, spiritul de echipă. Îi felicităm, îi susținem și le urăm mult succes! Sperăm să îi putem recompensa și anul acesta, printr-un premiu oferit cu sprijinul Asociației de Părinți într-un cadru festiv, la Casa de Cultură”.
Elevii de la „Naționale”
Elevele Anca Balahura și Alexandra Maria Puiu, din clasa a VII-a, pregătite de Ancuța Nadia Gulei, vor reprezenta unitatea la Olimpiada națională de limba și literatura română, care se va desfășura la Iași, în perioada 22-25 aprilie 2019.
La Naționala de Matematică (Hunedoara, 22-25 aprilie) s-a calificat Rareș Aurel Poinaru, din clasa a V-a, îndrumat de prof. Veronica Petrașciuc, iar Alexandra Buzilă, din clasa a VI-a, pregătită de prof. Ancuța Nadia Gulei, s-a calificat la Olimpiada de lingvistică „Solomon Marcus”.
La Olimpiada de Geografie vor intra în competiție Voichița Lucaci și Radu Adrobotoaei, din clasa a VIII-a, coordonați de prof. Dumitru Moraru.
La Olimpiada de religie ortodoxă participă Daria Alexia Găitan (prof. Pascal Mitu) și Daria Laur (prof. Maria Lucaci), ambele eleve din clasa a V-a, iar la Olimpiada de religie – alte culte concurează Marta Popovici (clasa a V-a) și Sorin Filip (clasa a VII-a), îndrumați de prof. Andrei Varașciuc.
Pentru disciplina Educație fizică, merge la Națională echipa de fotbal băieți, învățământ primar, coordonată de prof. Vasile Corbu.
Cele mai bune rezultate la Concursul de lectură și interpretare transcurriculară „Ionel Teodoreanu” le-au avut Daria Laur (clasa a V-a, prof. Carmen Radu) șiAlexandra Maria Puiu (clasa a VII-a, îndrumător prof. Ancuța Nadia Gulei).
Totodată, pentru Concursul Național de geografie „Terra” (olimpiada mică) s-a calificat Luca Sologiuc din clasa a V-a, prof. Dumitru Moraru.
„Felicităm și corul Vocile Primăverii (coordonat de prof. Adriana Caliniuc) care a obținut locul I la Olimpiada Națională Corală, desfășurată la Focșani, și pe elevul Alexandru Boțoc, din clasa a VII-a (îndrumat de prof. Mirela Maxim), care a obținut locul al II-lea la faza județeană a Olimpiadei de engleză. Rezultatele din acest an ne demonstrează că un vis poate deveni mare, chiar dacă e născut la o școală «de cartier»”, a adăugat director adjunct, prof. Ancuța – Nadia Gulei.


Echipa de fotbal
Echipa de fotbal
Elevii calificati la geografie
Elevii calificati la geografie
Elevii de la limba romana
Elevii de la limba romana
Matematica
Matematica
Religie Ortodocsi
Religie Ortodocsi
Religie penticostali
Religie penticostali
Echipa de olimpici de la Școala "Miron Costin"
Echipa de olimpici de la Școala "Miron Costin"


Recomandări