Doi autori de infracțiuni de viol comise în județul Suceava au ieșit din arest și au scăpat de răspunderea penală în urma retragerii plângerii victimelor. Autorii nu au făcut decât să profite de prevederile Codului Penal, care permite împăcarea părților în cazul faptelor de viol. Această prevedere este absurdă, având în vedere că vorbim de fapte comise cu violență, cu foarte multă violență. De la viol la crimă este de multe ori doar un pas.
Zilele trecute, Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului a anunțat arestarea unui tânăr care a comis un viol sălbatic, la marginea drumului. Respectivul este la a doua faptă de viol, însă în primul caz a scăpat de răspundere penală în urma retragerii plângerii părții vătămate. Dacă slăbiciunea unei victime care își retrage plângerea nu vrem să o judecăm prea mult, cert este că totul pleacă de la legea care uneori este mai mult în favoarea infractorilor.
Bătrână violată la 93 de ani. Nonagenarei îi vor fi imputate costurile anchetei, de 40.000 de lei
Un prim caz care atrage atenția în mod deosebit s-a petrecut la Bălcăuți. O bătrână în vârstă de 93 de ani a fost atacată în casă și violată, în luna august a anului trecut. Polițiștii, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, au declanșat o anchetă complicată și costisitoare, care a presupus inclusiv probe ADN și test la poligraf.
Pe 29 februarie a.c., în urma completării probatoriului cu probele ADN, un tânăr din localitate a fost arestat preventiv pentru viol, distrugere și violare de domiciliu, de către Judecătoria Rădăuți. Câteva zile mai târziu, pe 8 martie, suspectul a fost pus imediat în libertate. Asta după ce bătrâna s-a decis să-l ierte pe autor și a dat o declarație în scris în acest sens. Aceste împăcări se realizează de regulă în schimbul unor sume de bani, mai mari sau mai mici, depinde de negocierile care se fac între rudele inculpatului și cele ale victimei.
Ce nu a știut bătrâna în vârstă de 93 de ani este că acum va avea de achitat costurile anchetei. Și în acest caz este vorba de costuri mari, în primul rând pentru că s-au făcut teste ADN. Conform unor surse judiciare, bătrânei în vârstă de 93 de ani îi va fi imputată suma de 40.000 de lei. Este un detaliu la care victimele unor astfel de fapte ar trebui să se gândească bine înainte de a semna vreo împăcare cu autorul.
Prima victimă și-a retras plângerea. Ieșit din închisoare, violatorul a mai nenorocit o femeie
Un exemplu concret referitor la unde se poate ajunge după o astfel de împăcare între victimă și autor de viol este cel petrecut recent la Gura Humorului.
Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din comuna Valea Moldovei, a fost arestat preventiv pentru comiterea infracțiunilor de viol și tâlhărie calificată, fiind acuzat că a urmărit o femeie care se întorcea seara de la serviciu și, după ce a lovit-o și amenințat-o, a violat-o și apoi i-a furat banii din portofel.
Fapta comisă de Vasile Moldovan, în vârstă de 20 de ani, a fost descrisă de procurori într-un comunicat de presă: ”În seara zilei de 30.03.2019, în jurul orei 22:20, a urmărit persoana vătămată de sex feminin în timp ce aceasta se deplasa pe jos de la locul de muncă spre domiciliul din orașul Gura Humorului și prin exercitarea de violențe fizice și amenințări cu moartea, a constrâns-o să aibă cu el raporturi sexuale normale, anale și orale timp de 20 de minute, după care i-a sustras suma de aproximativ 900 de lei din portofel.”
Același Moldovan, în noaptea de 25 spre 26 octombrie 2018, a urmărit o femeie care se întorcea de la serviciu și a violat-o într-un șanț de la marginea drumului. Victima a fost lovită cu pumnii și picioarele peste corp, amenințată cu moartea și târâtă în afara părții carosabile, pe malul șanțului, unde a fost obligată să întrețină raporturi sexuale cu acesta. Femeia în vârstă de 35 de ani, o localnică din Valea Moldovei, a suferit leziuni care au fost certificate medico-legal.
Vasile Moldovan a fost trimis în judecată în acest caz și arestat preventiv, dar, pe 14 februarie a.c., Judecătoria Gura Humorului a constatat încetarea procesului penal, ca urmare a retragerii plângerii prealabile.
Eliberat pe 14 februarie, individul a recidivat la final de martie, după cum am relatat mai sus.
Munca polițiștilor și cheltuieli foarte mari, în zadar
Ofițerul de poliție sucevean Marius Ciotău, președintele Corpului Național al Polițiștilor (CNP), organizația Suceava, a tras un semnal de alarmă privind ce se întâmplă în astfel de cazuri, atât sub aspect financiar, cât și al percepției publice: „Se impune o evaluare națională a cazurilor similare și a implicațiilor financiare pe care le generează anchetele penale. Sumele cheltuite sunt enorme și nu se recuperează. Statul pierde prin plata muncii prestate, dar și prin acoperirea plății sumelor necesare expertizelor sau administrării probelor tehnico-științifice”, a declarat Marius Ciotău.
El a dat exemplul unui alt caz recent de viol în care a lucrat cu 14 polițiști pentru documentarea activității infracționale a autorului care este arestat preventiv (fapta de viol de la Vicovu de Sus, de la finele săptămânii trecute).
Marius Ciotău: „Polițiștii întocmesc dosare cu probe solide, care însă nu conduc la condamnarea unor infractori foarte periculoși”
El a subliniat și percepția negativă asupra muncii polițiștilor și procurorilor: „Polițiștii întocmesc dosare cu probe solide, care însă nu conduc la condamnarea unor infractori foarte periculoși. Cetățeanul percepe că nimeni nu poate face nimic din cauza legii foarte prost concepute. E inacceptabil ca infractorul să intre peste un cetățean nevinovat în casa sa, să îl agreseze, iar legea să îl apere pe infractor. Să nu uităm că uneori partea vătămată este foarte speriată de ce a pățit, se teme de infractor și preferă să renunțe la plângere chiar și gratis”, a declarat Marius Ciotău.
Lege proastă de care profită infractorii
Autori de violuri săvârșite cu sălbăticie, puși în libertate în urma retragerii plângerii victimelor
