Un drum lung

Lucrările de reabilitare a Cazinoului Băilor din Vatra Dornei vor fi finalizate în 29 de luni

Semnarea ordinului de începere a lucrărilor la Cazinoul Băilor din Vatra Dornei
Semnarea ordinului de începere a lucrărilor la Cazinoul Băilor din Vatra Dornei

În cursul zilei de luni, la Vatra Dornei s-a emis ordinul de începere a lucrărilor în cadrul proiectului de restaurare și consolidare a clădirii monument ”Cazinoul Băilor”. La ședința de comandament au participat reprezentanții tuturor părților implicate, respectiv proiectantul general, consultantul managementului investiției, prestatorul serviciilor de proiectare, executantul lucrărilor de construcție și restaurare și, bineînțeles, beneficiarul lucrării.
În cadrul ședinței care a avut loc la Primăria Vatra Dornei și unde au participat și reprezentanții acestei instituții, au fost discutate detaliile de începere și de parcurs ale lucrării de amploare pentru renovarea și restaurarea clădirii-emblemă a municipiului Vatra Dornei. Reprezentanții părților implicate s-au deplasat apoi la sediul clădirii cazinoului, unde au avut loc o slujbă religioasă și predarea obiectivului către constructor, firma Iasicon S.A., din municipiul Iași.
Trei ani de muncă intensă au dus la finalizarea proiectului și obținerea finanțării din fonduri europene
Beneficiarul acestor lucrări de reabilitare a ”Cazinoului Băilor” din Vatra Dornei este Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, instituție care în urmă cu trei ani de zile a luat inițiativa reabilitării bătrânei construcții-emblemă. Cel care a primit responsabilitatea realizării importantei lucrări este inginerul silvic Ciprian Muscă, sufletul acestui proiect de mare anvergură, care după ani de trudă își amintește: ”Am demarat în aprilie 2016, când ne-am întâlnit cu domnul arhitect Cristian Rânjă aici, la cazinou, și am făcut o mică echipă cu care am început să lucrăm la acest proiect, împreună cu doamna Doina Iacoban, reprezentant al firmei de consultanță. Am depus apoi proiectul, a fost un ghinion că între timp ghidul se schimbase și proiectul a fost respins. Am avut apoi noroc de o schimbare legislativă, nu ne-am lăsat, l-am redepus, proiectul a intrat în competiție cu alte proiecte destul de importante și a câștigat la punctaj, reușind să ne calificăm și să semnăm acest contract de finanțare pe fonduri europene. Au fost ani grei, cu multe nopți nedormite, însă Dumnezeu a cernut și s-au așezat astăzi la această masă oameni vrednici, care au puterea să scoată această lucrare la capăt și peste maximum 3 ani să reușim să sfințim acest monument, important nu doar pentru Vatra Dornei, ci și pentru toată regiunea de nord a țării.”
La mijlocul lunii mai a anului trecut a fost semnat Contractul privind Achiziția de Servicii de Proiectare și Execuție a Lucrării de Construcții și Restaurare a clădirii monument istoric ”Cazinoul Băilor”, lucrările urmând a fi realizate de către Asocierea S.C. Iasicon S.A. – S.C. Polarh Design SRL, lider de asociere fiind firma Iasicon S.A. Finanțarea este realizată prin Programul Operațional 2014-2020, Axa Prioritară 5, Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural.
Un proiect de reabilitare de o mare complexitate, cu 40.000 de elemente distincte
Încercări de reabilitare a cazinoului dornean au fost mai multe, însă schimbarea de regim sau lipsa fondurilor au zădărnicit realizarea acestui deziderat. Unul dintre cei care au luat contact cu mulți ani în urmă cu clădirea Cazinoului Băilor este arhitectul Cristian Rânjă, cel care și-a pus semnătura pe actualul proiect de reabilitare și care ne-a declarat: ”Pentru mine e o cale de suflet, care a început înainte de 1989, în cadrul Institutului «Nicolae Grigorescu» și a continuat prin intervenția Ministerului Culturii, prin anii 2000, când am fost solicitat. La proiectul de acum, realizat pe fonduri europene, a fost cerută o funcțiune prioritară de muzeu. A trebuit să regândim totul, în special instalațiile, pentru a fi adaptate unei alte funcțiuni. Sala mare a cazinoului va fi o sală polivalentă, pentru expoziții, conferințe și simpozioane și dacă va fi dotată corespunzător, va avea cu siguranță succes. Clădirea va avea un circuit muzeistic, cu funcțiunile respective în special la nivelul parterului, cu săli de tradiție bucovineană, tradiție și credință, patrimoniu zonal, cu vitrine de expunere, iluminat muzeistic, sonorizare în fiecare sală, sala principală putând găzdui în viitor și spectacole. Proiectul a fost destul de dificil, clădirea se confruntă cu mai multe probleme, umiditate, infiltrații prin acoperiș, stând o perioadă îndelungată fără a se interveni pentru protejarea ei.”
Primele faze ale intervenției la vechea clădire, care trebuie realizate odată cu refacerea drenului prin intermediul rigolelor de scurgere a apei, presupun tratarea în 3 etape a ciupercii prezente în subsolul construcției, urmând refacerea acoperișului și lucrările la fațada clădirii, precum și reabilitarea interioarelor fostului cazino, care trebuie realizate în cele 29 de luni rămase pentru execuție. Întregul deviz de lucrări conține un număr de 40.000 de elemente (articole) și operații prin care se va interveni, de la o simplă șlefuire a pietrei până la montarea aplicelor de iluminat.
Slujbă religioasă de binecuvântare și predarea obiectivului către constructor
După ședința care a avut loc cu participarea tuturor părților implicate, reprezentanții acestora s-au deplasat la cazinou, unde a avut loc o slujbă religioasă și predarea obiectivului către constructor, firma Iasicon din municipiul Iași. Un sobor de preoți, în frunte cu Înaltpreasfințitul Pimen, a săvârșit o slujbă de binecuvântare a lucrărilor în interiorul cazinoului, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților declarând:
”Oamenii vin la Vatra Dornei pentru sănătatea trupului, însă această construcție va fi reabilitată pentru sănătatea sufletului, a minții și a spiritului în general, cum se spune astăzi. Orice operă de artă, orice lucru făcut cu rugăciune, cu credință, este un lucru frumos. La orice lucru făcut cu lacrimi, cu greutăți, cu conștiința de a face un lucru frumos, frumusețea este dată în măsura în care o avem în sufletul nostru, cu credința și inima cea bună.”
Primarul municipiului Vatra Dornei, Ilie Boncheș, prezent la întâlnire, ne-a declarat: ”În Sfântul Post al Paștelui și de luni avem binecuvântarea Înaltpreasfințitului Pimen pentru a începe lucrările la clădirea-emblemă a municipiului Vatra Dornei. Le mulțumesc tuturor celor care au participat la acest proiect important și îmi voi da tot concursul atât constructorului, cât și proiectantului, pentru a finaliza această deosebită lucrare.”
În aceste zile, firma Iasicon S.A., care are în portofoliu reabilitarea Palatului Culturii din Iași, a început organizarea de șantier, iar lucrările efective de renovare vor începe la începutul lunii mai. Centrul Muzeal va găzdui în cele 4 săli de expoziție obiecte din colecția Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, iar în sala mare vor fi organizate expoziții temporare, cu obiecte provenind din alte colecții muzeale sau din colecții particulare. Muzeul va avea echipamente moderne de informare și de expunere, instalații de sonorizare și de traducere simultană, necesare în cadrul unor conferințe internaționale. În demisolul clădirii s-a propus înființarea unei videoarhive dotate cu aparatură computerizată pentru accesare și vizionare a documentelor de patrimoniu. Clădirea va fi dotată cu o instalație de iluminat muzeistic, cu spoturi și iluminat exterior, pentru punerea în valoare a fațadelor.

Detaliu de pe fațada cazinoului
Detaliu de pe fațada cazinoului
În spatele cazinoului va fi amenajată o terasă de acces
În spatele cazinoului va fi amenajată o terasă de acces
Lucrările de reabilitare a Cazinoului Băilor din Vatra Dornei vor fi finalizate în 29 de luni
Lucrările de reabilitare a Cazinoului Băilor din Vatra Dornei vor fi finalizate în 29 de luni
Semnarea ordinului de începere a lucrărilor la Cazinoul Băilor din Vatra Dornei
Semnarea ordinului de începere a lucrărilor la Cazinoul Băilor din Vatra Dornei

Recomandări

În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor

Primăria Vatra Dornei a dotat toate unitățile de învățământ din municipiu cu mobilier nou și echipamente moderne printr-un proiect de peste 1,1 milioane de euro

Primăria Liteni a inaugurat un nou corp de clădire, complet modernizat, la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

S-a găsit o soluție tehnică pentru funcționarea unui analizor de droguri care stă nefolosit de aproape un an de zile