Șantierul de pe DN 18 Suceava – Maramureș se desfășoară într-un ritm foarte bun, au constatat zilele trecute reprezentații Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași, care au făcut o inspecție în teren. Partea bună este că s-a început turnarea de asfalt și pe tronsonul Ciocănești, unde lucrările au debutat mai târziu.
DN 18 are în jur de 40 de kilometri pe raza județului nostru, de la intersecția cu DN 17, la Iacobeni, și până la limita cu Maramureșul, prin comunele Ciocănești și Cârlibaba. Drumul este împărțit pe două tronsoane. Este vorba de tronsonul III al drumului, adică de la limita cu Maramureșul, din Pasul Prislop, și până la Valea Stânei, comuna Cârlibaba. Pe acest tronson drumul este realizat în proporție de 90-92%. Lucrarea de asfaltare este finalizată și mai este de lucrat la șanțuri, parapete, acostamente și marcaje.
Pe tronsonul IV, de la Valea Stânei și până la intersecția cu DN 17 – Iacobeni, prin Ciocănești, a început turnarea stratului de bază, din satul Botoș și până la intrarea în satul Ciocănești (satul Botoș aparține de comuna Ciocănești). În paralel, tot dinspre Valea Stânei, a început turnarea stratului de binder. Practic, după ce se va turna acest strat de binder pe toată raza comunei Ciocănești, deja vom putea vorbi de circulație în condiții bune pe tot tronsonul DN 18 Suceava-Maramureș. Pentru finalizarea lucrării va mai fi de turnat și ultimul strat de asfalt, cel de uzură.
Într-o conferință de presă care a avut loc recent la Prefectura Suceava, Vasile Strâmbeanu, manager de proiect, a declarat că tronsoanele III și IV ale DN 18 vor fi finalizate în iulie, respectiv august 2019. El a mai spus că nu există plăți restante și că finanțarea este asigurată. Vremea rece pentru acest mijloc de aprilie întârzie ușor unele lucrări, însă mobilizarea de pe șantier este foarte mulțumitoare, au constatat beneficiarii lucrării, respectiv Compania de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Pe ambele tronsoane ale DN 18 lucrează un consorțiu format din trei firme (SC Autotehnorom SRL, SC Opr Asfalt SRL și SC Rutier-Conex XXI SRL).
DN 18 este cunoscut de mulți ani de zile ca unul dintre cele mai proaste drumuri naționale din țară. Ciocănești și Cârlibaba au pierdut foarte mult în ultimii ani, din punct de vedere economic și turistic, din cauza stării drumului.
Drumul trebuia modernizat încă din 2011, însă lucrările au tot fost amânate, chiar dacă s-a făcut licitație și a existat o firmă câștigătoare. Lucrările au început serios abia din luna mai 2017.