Studenții Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava (USV) și-au adjudecat distincții importante în cadrul fazei finale a Concursului Național Tehnici de Interconectare în Electronică (TIE), competiție aflată la cea de-a 28-a ediție, care s-a desfășurat în acest an la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în perioada 10-13 aprilie 2019.
Trei studenți au reprezentat Universitatea suceveană, rezultatele obținute de aceștia fiind: Premiul I – Ovidiu Chiraș (student în anul IV la specializarea Automatică și Informatică Aplicată), Premiul III – Cristi Miron (student în anul IV la specializarea Electronică Aplicată) și Mențiune – Victor Țurca (student în anul III la specializarea Electronică Aplicată).
Studenții au fost pregătiți de șef lucrări dr. ing. Adrian Petrariu (membru al comitetului tehnic al concursului) și conf. dr. ing. Eugen Coca (membru al comitetului director al concursului).
La ediția din acest an s-au înscris 38 de studenți din 13 centre universitare din țară, fiind prezenți 36. Punctajul pentru locul I a fost obținut de doi concurenți, prin urmare acesta a fost împărțit între câștigători, premiul II nefiind acordat.
Subiectul de concurs, unic pentru toți concurenții, a fost elaborat de o echipă formată din reprezentanți ai industriei electronice din țară și din străinătate, firme multinaționale care lucrează pe proiecte care impun utilizarea tehnologiilor promovate de acest concurs. Fiecare concurent a avut de proiectat, folosind un program de proiectare asistată de calculator, pe durata a 5 ore, un cablaj imprimat (PCB Design), după o schemă electronică și restricții tehnologice impuse. Produsul final a vizat obținerea suportului hardware pentru un prototip de satelit (60×60 mm), care va fi lansat pe orbita Pământului, pentru monitorizarea permafrostului din ținuturile cu climat polar. Concurenții au nevoie de cunoștințe avansate în proiectarea PCB, impuse de condițiile extreme de funcționare ale modulului final.
„Pașapoarte” pentru angajare, pentru cei mai buni competitori
Potrivit conf. dr. ing. Eugen Coca, directorul Departamentului de Calculatoare, Electronică și Automatică, ”cei mai merituoși zece concurenți au primit, din partea comitetului industrial al concursului, atestate de recunoaștere a competențelor de proiectare a unui cablaj imprimat, ce reprezintă totodată un pașaport recunoscut la angajare în orice companie din țară și din străinătate”. Coca a mai menționat că performanța studenților suceveni confirmă trendul ascendent pe care se află învățământul superior de electronică din Suceava, fiind deja a patra participare din ultimii cinci ani când un student USV câștigă acest prestigios concurs, după edițiile din 2017 (prin Gheorghe Cojocariu), 2015 (prin Teodor Luchian) și 2014 (prin Eduard Grigoraș). Mai multe detalii despre concurs se regăsesc la adresa: www.tie.ro.
TIE 2019
Studenții suceveni s-au întors cu un palmares bun de la un concurs național de electronică
