Trei tineri de origine africană au fost depistați de polițiștii de frontieră suceveni, la scurt timp după ce aceștia intraseră ilegal pe teritoriul țării noastre. Potrivit celor afirmate de ofițerul pentru relații publice de la Poliția de Frontieră Suceava, comisar-șef Ilie Poroch-Serițan, un echipaj de la Sectorul Poliției de Frontieră (SPF) Brodina a observat, la finele săptămânii trecute, trei persoane suspecte care se deplasau pe jos, dinspre frontiera de stat către interiorul țării, pe raza localității Bivolărie. Imediat polițiștii de frontieră i-au abordat și au constatat că cei trei nu vorbeau limba română și nu își justificau prezența în zonă, condiții în care au fost conduși la sediul Sectorului pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, lucrătorii de la graniță au stabilit că suspecții au vârste cuprinse între 16 și 25 de ani și provin din trei țări africane, mai exact din Somalia, Algeria și Eritreea. Comisarul-șef Poroch-Serițan a arătat că se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iarconform procedurilor legale cei trei cetățeni africani au fost preluați de Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Rădăuți.