Drepturi

Casa de Pensii Suceava a recalculat primele pensii în baza Legii nr. 221/2018

Directorul executiv al Casei de Pensii Suceava, Constantin Boliacu
Directorul executiv al Casei de Pensii Suceava, Constantin Boliacu

Directorul Casei Județene de Pensii Suceava, Constantin Boliacu, a anunțat că instituția pe care o conduce a emis primele decizii privind recalcularea drepturilor de pensie în baza Legii nr. 221/2018, iar drepturile de pensie recalculate urmează să fie achitate înainte de sărbătorile pascale. Constantin Boliacu a arătat că până în prezent au fost emise 1.036 de astfel de decizii, urmând ca toți beneficiarii să-și primească drepturile de pensie rezultate din recalculare. El a explicat că pensionarii care au primit deciziile de recalculare vor primi drepturile de pensie recalculate de la data de 1 octombrie 2018 și până în prezent, indiferent de data emiterii sau comunicării deciziei de recalculare.
În același timp, directorul Casei Județene de Pensii Suceava a atras atenția asupra faptului că diferențele reprezentând drepturile restante vor fi plătite în perioada 11-15 aprilie 2019, prin intermediul Poștei Române, indiferent de modalitatea de încasare lunară a pensiei. „Așadar, chiar și cei care de obicei primesc drepturile de pensie în cont, vor primi diferențele de pensie reprezentând recalcularea conform Legii nr. 221/2018 prin intermediul Companiei Naționale Poșta Română SA. Mai trebuie spus că în cazul persoanelor avizate la domiciliu, sumele reprezentând drepturi restante pot fi ridicate de la ghișeele poștale de care aparțin până la data de 17 aprilie 2019”, a declarat Constantin Boliacu.
El a explicat că recalcularea drepturilor de pensie aflate în plată, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 221/2018, îi vizează pe pensionarii care au beneficiat de majorarea prevăzută la art. 169^1 și care până la data de 31 decembrie 2015 au avut drepturi stabilite sau recalculate prin utilizarea unui stagiu de cotizare mai mic decât cel general, datorită unor reglementări cu caracter special sau a dispozițiilor unor hotărâri judecătorești. De recalculare vor beneficia și pensionarii cu drepturi deschise între data de 1 ianuarie 2011 și data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2018 și care au desfășurat un număr determinat de ani în condițiile speciale prevăzute la art. 30 alin. 1, lit. d, e și f din Legea nr. 263/2010.
Constantin Boliacu a precizat că data de finalizare a operațiunii de recalculare, potrivit prevederilor legale, este 30 septembrie 2019.

Recomandări

Președinții Curților de Apel din România reclamă dezinformarea privind vârsta și condițiile de pensionare ale judecătorilor

Angajații Casei Județene de Pensii au declanșat un protest spontan împotriva deciziei de tăiere a sporului de condiții vătămătoare

Câteva zeci de angajați ai Casei Județene de Pensii Suceava au declanșat vineri un protest spontan în fața instituției