Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 3 apr 2019 - Anul XXIV, nr. 78 (7079)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9756 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6134 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   4 imagini |   ø fişiere video

Plângere

A cumpărat o Dacia Logan nouă prin intermediul Darex şi reclamă un şir întreg de probleme

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Un bărbat care anul trecut a cumpărat un autoturism marca Logan SL Plus prin intermediul firmei Darex Auto Suceava reclamă un şir întreg de probleme la vehiculul achiziţionat. Pentru că se consideră prejudiciat şi păcălit, Marcel Rumega a înaintat şi o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava.

 

Bărbatul a decis să-şi cumpere o maşină nouă, aşa încât s-a adresat celor de la Darex Auto Suceava, iar în vara anului trecut vehiculul a ajuns la Suceava, iar pe 11 iunie 2018 s-au întocmit actele de predare-primire. Omul a plătit şi întreaga sumă, aproape 8.000 de euro, aşa încât crede că era îndreptăţit să primească un autoturism la standarde normale.

Încă de atunci, Marcel Rumega a observat o serie de amănunte pe care le-a considerat ca fiind neconforme. Printre altele, bărbatul spune că lipsea funcţia ECO MODE şi butonul Stop&Start, iar mai multe elemente erau neacoperite total sau parţial cu vopsea, respectiv: partea inferioară a tuturor portierelor, balamalele portbagajului, partea de jos a stâlpilor mijlocului maşinii, partea superioară a portbagajului, capota portbagajului avea trei găuri neornate, cada motorului avea mai multe elemente nevopsite, zgârieturi pe colţul superior al portierei stânga spate şi pe colţul capotei dreapta faţă. De asemenea, printre deficienţele constatate se mai numără şi cablajele electrice neizolate sau izolate cu hârtie, bateria fără mâner de prindere, respectiv fuzete şi planetare ruginite.

Marcel Rumega spune că a cerut celor de la Darex Auto să-i schimbe maşina, însă aceştia au refuzat. Pentru că între cele două părţi nu s-a ajuns la un consens, proprietarul Daciei Logan SL Plus a decis să apeleze la un expert tehnic judiciar agreat de Ministerul Justiţiei.

Prin raportul întocmit de expertul tehnic auto Toader Bădeliţă s-au confirmat toate aspectele semnalate de Marcel Rumega, ba şi altele suplimentare, cum ar fi aceea că îmbinările între elementele de rezistenţă a podului pedalier nu sunt etanşeizate, dar şi faptul că jantele stânga şi dreapta spate au vopseaua roasă de la cablurile de ancorare în timpul transportului.

 

Maşina cumpărată acum 9 luni stă în garaj

Între timp, Marcel Rumega s-a adresat şi la Protecţia Consumatorului, dar de aici i s-a transmis că nu are dreptate. Pentru că se consideră nedreptăţit, bărbatul a decis să meargă până la capăt, chiar dacă acest lucru presupune că nu foloseşte maşina achiziţionată în iunie 2018.

Mai exact, autovehiculul este parcat într-un garaj din localitatea Fundu Herţii din judeţul Botoşani. Kilometrajul este oprit la 114 km, distanţă parcursă de Marcel Rumega până să parcheze maşina în garaj.

„Mă simt de parcă mi s-au furat banii din buzunar. Spun asta pentru că am dat banii înainte de a vedea maşina şi apoi am primit de la reprezentanţii Darex Auto Suceava în zeflemea, gen <Nu vă convine, asta e maşina> sau <Asta mi s-a trimis, asta v-am oferit>. În plus, cei de la Darex Auto Suceava m-au trimis la producător să-mi rezolv problemele. Or, eu am cumpărat maşina de la ei, iar protocolul pe care îl au cu producătorul este strict doar problema lor. Eu vreau să beneficiez de un produs conform, fără neregulile semnalate de mine şi confirmate de expert. La suma de 8.000 de euro pe care am plătit-o cred că e o cerere justificată”, a precizat Marcel Rumega.

 

Reprezentanţii Darex Auto spun că totul este conform

Reprezentanţii Darex Auto Suceava au oferit un punct de vedere vizavi de acest subiect şi consideră că au făcut tot ceea ce ţinea de ei pentru a-l mulţumi pe client.

„În data de 27.06.2018 un reprezentant al producătorului s-a prezentat la sediul Darex Auto pentru a analiza aspectele reclamate. În cadrul analizei s-a constatat că:

- Funcţia ECO MODE şi butonul de STOP&START nu sunt prezente în echiparea standard pentru acest tip de motorizare

- Neacoperirea parţială cu vopsea a elementelor reclamate nu reprezintă neconformităţi, s-a comparat maşina clientului cu alte şase vehicule similare existente în parcul Darex Auto şi toate au prezentat acelaşi grad de acoperire cu vopsea şi lac, având aspect identic cu vehiculul analizat. Comparaţia (verificarea vizuală) cu celelalte vehicule a fost efectuată împreună cu clientul

- Capota portbagaj este conformă cu procesul de fabricaţie, cele 3 găuri nu sunt prevăzute cu obturatoare

- Protecţia cablajelor electrice este conformă şi este la fel ca la celelalte şase vehicule vizionate.

În urma acestei analize i s-a comunicat clientului (în scris) faptul că autoturismul corespunde fişei de echipare şi este conform omologării. I s-a propus clientului, cu titlu de gest comercial şi numai pentru satisfacţia dumnealui, aplicarea unui strat suplimentar de vopsea pe zonele reclamate. Clientul a refuzat propunerea noastră şi a solicitat înlocuirea maşinii, considerând în continuare că aceasta nu este conformă”, se arată într-un răspuns al celor de la Darex Auto Suceava.

Cum cele două tabere se află pe poziţii diametral opuse pare tot mai evident că soluţia se va da de procurori şi, ulterior, de către judecători. În condiţiile în care producătorul spune că problemele semnalate nu reprezintă neconformităţi probabil că viitorii clienţi ar trebui să vizioneze mai întâi vehiculele pe care doresc să le cumpere şi abia apoi să achite şi banii. În felul acesta s-ar elimina toate inconvenientele şi nu ar mai exista nemulţumiri.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului A cumpărat o Dacia Logan nouă prin intermediul Darex şi reclamă un şir întreg de probleme.
 Vizualizări articol: 8345 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.14/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.1 din 7 voturi
A cumpărat o Dacia Logan nouă prin intermediul Darex şi reclamă un şir întreg de probleme4.157

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei