Critici

Tinerii liberali suceveni dezaprobă modul în care PSD a început campania electorală

Tinerii liberali din județul Suceava dezaprobă modul în care PSD a început campania electorală și solicită acestui partid să înceteze „să mai mintă populația”.
Președintele Organizației Județene Suceava a Tineretului Național Liberal, Alexandru Salup, a spus că PSD și-a început campania pentru alegerile europarlamentare prin împărțirea, prin Poșta Română, a unui „ziar cu minciuni”. Alexandru Salup a precizat că acest ziar a fost distribuit pensionarilor, odată cu pensiile. „Din păcate, înainte de a intra în campania electorală, după cum am fost obișnuiți din partea PSD, pensionarii au fost întâmpinați, pe lângă pensia pe care o așteptau ca în fiecare lună, de un ziar. Sincer, ne așteptam la o mărire a pensiilor, o mărire a punctului de pensii, să vedem că nu mai există pensii sub 600 de lei, cum au promis în campania electorală. Însă ei înțeleg cu totul și cu totul altfel să conducă România”, a spus liderul TNL Suceava.
El a adăugat că tinerii liberali nu sunt de acord cu acest mod de a începe campania electorală. Alexandru Salup a arătat că în ziarul respectiv sunt prezentate foarte multe realizări, un grad mare de absorbție a fondurilor europene, „faptul că agricultura duduie”, în condițiile în care realitatea este alta. „Din păcate, cum poate observa oricine, investiții în țară, și vorbim de drumuri, șosele ocolitoare sau de subvenții în agricultură, nu găsim. Poate numai la București au fost făcute acele realizări, sau acele venituri colectate la bugetul de stat, cum nu au mai fost făcute niciodată până acum în România. Îmi pare rău ca reprezentant al tinerilor de ceea ce se întâmplă și îi rog pe cei de la PSD să nu mai folosească Poșta Română în a distribui aceste materiale publicitare, aceste ziare și să ducă o campanie civilizată de anii 2019, de o generație 20 – 20, cum se poartă la dumnealor”, a încheiat Alexandru Salup.

Recomandări

Președinta interimară a liberalilor suceveni, Angelica Fădor, a fost aleasă membră a Biroului Executiv al PNL la nivel național

Președinta interimară a liberalilor suceveni, Angelica Fădor, a fost aleasă membră a Biroului Executiv al PNL la nivel național

Șeful PSD al CJ Suceava spune că se va lupta pentru ca proiectele majore pentru județ să continue indiferent cine va fi la guvernare