Polițiștii suceveni desfășoară, până la mijlocul lunii iunie, campania de prevenire a delincvenței juvenile, victimizării minorilor și prevenirii violenței în mediul școlar „Siguranță de Nota 10″. Această campanie are ca scop creșterea gradului de informare a elevilor pentru reducerea riscului de victimizare și de implicare în fapte antisociale. Totodată, se urmărește responsabilizarea elevilor cu privire la adoptarea unui comportament preventiv și informarea cu privire la legislația în domeniu, în special în ceea ce privește limitele răspunderii penale a minorilor și consecințele în plan juridic și personal generate de adoptarea unui comportament antisocial.
Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din IPJ Suceava, împreună cu polițiștii de proximitate și polițiști din cadrul secțiilor și posturilor de poliție, vor transmite mesajul campaniei în toate unitățile de învățământ din județul Suceava, acesta fiind adresat atât copiilor, cât și cadrelor didactice sau părinților. Cu ocazia activităților desfășurate în cadrul campaniei, polițiștii de prevenire și proximitate informează elevii, părinții și cadrele didactice despre normele de comportament în societate, măsurile de autoprotecție pentru prevenirea victimizării și consecințele legale asociate faptelor antisociale. Vor fi organizate, de asemenea, activități interactive, concursuri, dezbateri, jocuri și vor fi utilizate instrumente de intervenție adaptate grupurilor țintă în funcție de vârsta elevilor și problematica specifică anumitor zone.
De asemenea polițiștii le prezintă elevilor materiale preventive având ca temă prevenirea furturilor, siguranța bunurilor personale, prevenirea infracțiunilor în mediul on-line, dar și prevenirea victimizării prin accidente rutiere. Siguranța elevilor în drumul lor spre școală și spre casă, modalitatea de a se comporta în unitatea de învățământ, dar și evitarea stărilor conflictuale sunt unele dintre temele dezbătute de polițiștii suceveni în interacțiunea lor cu elevii. În același context, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava au realizat 5.000 de materiale cu mesaje preventive care vor fi expuse la avizierele unităților de învățământ, precum și în locurile ușor accesibile elevilor și părinților. Au fost realizate ghiduri cu recomandări preventive pe teme de educație rutieră și siguranță în mediul on-line, care vor fi distribuite în această perioadă la întâlnirile polițiștilor cu elevii.