Colegiul „Andronic Motrescu” din municipiul Rădăuți a inaugurat, recent, un atelier de creație populară care face parte din proiectul privind învățământul secundar ROSE intitulat „Campioni în educație! EduCAM”, proiect care se va desfășura pe o perioadă de patru ani, categoria grant mare. Atelierul, realizat sub îndrumarea profesoarei Silvia Drîmbă, cuprinde piese de mobilier, cusături, covoare, diverse obiecte specifice universului rural și recompune cu fidelitate interiorul unei odăi dintr-o casă țărănească, totul cu un scop bine definit, găzduirea activităților cercului de creație populară, cerc alcătuit din 30 de elevi din rândul celor selectați pentru Proiectul Privind Învățământul Secundar (ROSE), schema de granturi pentru licee.
Obiectivul general al proiectului prevede îmbunătățirea rezultatelor școlare ale elevilor din ciclul liceal în vederea scăderii ratei de abandon școlar și creșterii procentului de promovabilitate la examenele de bacalaureat și competențe profesionale. Coordonatorul de grant, profesorul Nicoleta Adriana Schipor, a afirmat că în cadrul proiectului se vor desfășura programe de remediere școlară la disciplinele limba și literatura română, matematică, istorie, geografie, biologie, chimie, tehnologii, stagiu de pregătire teoretică și practică în specializarea veterinară, activități de îndrumare și orientare în carieră, precum și programe de consiliere a elevilor cu risc de abandon crescut.
Implicarea în activități atractive oferă elevilor motivația de a-și continua studiile
La capitolul activități extracurriculare sunt programate excursii de documentare, vizite de studiu, activități de creație populară, dansuri populare, cerc de lectură, acțiuni de ecologizare și de promovare a imaginii și creșterea prestigiului școlii, cât și activități de modernizare a spațiilor de școlarizare.
La rândul său, directorul unității de învățământ, profesorul Florin Drîmbă, a declarat: „Atelierul de creație populară se încadrează în cea de-a doua categorie de activități ROSE – activitățile extracurriculare. Implicarea în diverse activități atractive oferă elevilor motivația de a-și continua studiile, dându-le totodată prilejul de a reînvia tradițiile locale, ca încondeiatul ouălor, realizarea de cusături, țesături și diverse obiecte artizanale. În același timp se urmărește dezvoltarea și valorificarea abilităților practice și creative ale elevilor din grupul-țintă, creșterea stimei de sine și conștientizarea apartenenței la spațiul școlar”.