Situație excepțională

Pacienții falsului stomatolog din Suceava, testați gratuit de DSP Suceava pentru hepatitele B și C și pentru HIV

Directorul executiv al DSP Suceava, dr. Liliana Grădinaru
Directorul executiv al DSP Suceava, dr. Liliana Grădinaru

Persoanele care s-au adresat pentru tratamente stomatologice asistentei medicale Rodica Șalgău, împotriva căreia Colegiul Medicilor Suceava a făcut plângere la poliție că practică ilegal medicina dentară, beneficiază gratuit de analize medicale pentru depistarea virusurilor hepatic B și C și a virusului HIV, efectuate la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Suceava.
Directorul executiv al DSP Suceava, dr. Liliana Grădinaru, a declarat, ieri, că având în vedere că este „o situație excepțională”, conducerea instituției a decis să efectueze aceste analize medicale celor care au fost pacienții falsului medic și sunt îngrijorați în legătură cu modul în care acesta a respectat regulile de igienă asociate actului medical. „Efectuăm analizele medicale gratuit, apoi le vom imputa doamnei Rodica Șalgău”, a declarat dr. Grădinaru.
Un argument suplimentar în favoarea acestei decizii a conducerii DSP a fost acela că, potrivit informațiilor existente până acum, copiii reprezintă un număr foarte mare dintre cei asupra cărora Rodica Șalgău ar fi efectuat acte medicale din sfera stomatologică, fără să aibă competență în acest sens.
Părinții ai căror copii au fost tratați de falsul medic stomatolog, dar și pacienții adulți ai acestuia pot merge de joi, 21 martie a.c., la sediul DSP, unde vor da o declarație pe propria răspundere în care trebuie să precizeze când a fost efectuat tratamentul stomatologic și în ce a constat acesta și să solicite testarea gratuită pentru depistarea virusurilor hepatice B și C și a virusului HIV. De asemenea, acestei categorii de pacienți i se recomandă efectuarea unui consult stomatologic de control.

Recomandări

Consultații și investigații medicale gratuite, oferite la Siret de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale

Vaccinarea gratuită anti-HPV a fost extinsă până la 26 de ani. Aproape 900 de băieți și fete din Suceava s-au vaccinat în acest an

Purtătoarea de cuvânt a Direcției de Sănătate Publică Suceava, Cristina Agavriloaei
Purtătoarea de cuvânt a Direcției de Sănătate Publică Suceava, Cristina Agavriloaei

Testare gratuită pentru depistarea precoce a insuficienței cardiace la pacienții cu diabet zaharat, la Spitalul Clinic din Suceava

O analiză gratuită efectuată la Spitalul Clinic din Suceava permite depistarea precoce a insuficienței cardiace la pacienții cu diabet
O analiză gratuită efectuată la Spitalul Clinic din Suceava permite depistarea precoce a insuficienței cardiace la pacienții cu diabet