Înlocuire

Gheorghe Lazăr pleacă din fruntea Inspectoratului Școlar, atribuțiile sale fiind delegate adjunctului Cristian Cuciurean



Gheorghe Lazăr se află pe fotoliul de conducere al IȘJ Suceava din luna mai 2012
Gheorghe Lazăr se află pe fotoliul de conducere al IȘJ Suceava din luna mai 2012

Prof. Gheorghe Lazăr a fost eliberat din funcția de inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava, miercuri, 13 martie, printr-un ordin al ministrului Educației, Ecaterina Andronescu.
Atribuțiile de inspector școlar general i-au fost delegate adjunctului Cristian Cuciurean, responsabil dedepartamentul “Management”.
Din echipa managerială a instituției mai face parte prof. Gabriela Scutaru, care coordonează departamentul „Curriculum și inspecție școlară”.
Gheorghe Lazăr se află pe fotoliul de conducere al IȘJ Suceava din luna mai 2012, acesta fiind numit prin detașare în interes de serviciu, prin ordin ministerial. În anii următori a fost reconfirmat în funcție, cu detașare în interesul învățământului până la organizarea unui nou concurs. În 2015 a obținut un mandat de patru ani după susținerea concursului de ocupare a funcției de inspector școlar general.
Lazăra mai fost demis de la conducerea instituției, în aprilie anul trecut, când la conducerea Ministerului Educației se afla rectorul Universității din Suceava, Valentin Popa. În locul său fusese numit, cu titlu de interimat, inspectorul școlar adjunct Cristian Cuciurean.
Decizia de demitere din funcție venise după ce Gheorghe Lazăr primise calificativul „Nesatisfăcător” din partea Ministerului Educației, pentru activitatea sa din fruntea Inspectoratului Școlar Județean, din anul 2016 – 2017.
Acesta a revenit pe funcție, în luna mai, după ce instanța a suspendat ordinul de demitere emis de ministerul de resort.
Gheorghe Lazăr are 67 de ani.
Cât despre Cuciurean, acesta a mai fost șef peste învățământul sucevean din martie 2012 până în luna mai, dar și în primăvara anului trecut, pentru o perioadă scurtă de timp.


Cristian Cuciurean a mai fost sef al IȘJ Suceava în 2012 și 2018
Cristian Cuciurean a mai fost sef al IȘJ Suceava în 2012 și 2018
Gheorghe Lazăr se află pe fotoliul de conducere al IȘJ Suceava din luna mai 2012
Gheorghe Lazăr se află pe fotoliul de conducere al IȘJ Suceava din luna mai 2012


Recomandări