Urmărit în trafic

Băiat de 15 ani cercetat penal, după ce a fost prins la volanul unei mașini

Un băiat în vârstă de 15 ani este cercetat penal după ce a fost prins la volanul unei mașini. Incidentul a avut loc duminică, în jurul orei 12.15, când o patrulă din cadrul Secției de Poliție Rurală Ipotești a efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism Mercedes Benz, însă conducătorul auto nu s-a conformat. A urmat o urmărire în trafic, în timpul căreia cel care conducea autoturismul a părăsit drumul județean 290 și a intrat pe un drum neclasificat, unde polițiștii au reușit să-l blocheze. La volanul mașinii a fost identificat un adolescent de 15 ani din satul Hancea al comunei Verești. Pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere”.

Recomandări

Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava

Un șofer băut, care a părăsit locul accidentului, rămâne după gratii, deși a fost la un pas de a reveni acasă