Dosar penal

Individ băut și fără permis, urmărit și prins după ce a ajuns cu mașina într-un pârâu



Polițiștii Secției de Poliție Rurală Vama au fost nevoiți să urmărească în trafic un autoturism al cărui șofer a refuzat să oprească la semnalele regulamentare ale acestora. Bărbatul în vârstă de 37 de ani, care se de la volan, a fost identificat după ce a făcut o manevră greșită și a ajuns cu mașina în albia unui pârâu, în apropierea drumului. El este acum cercetat în cadrul unui dosar penal deschis pe numele său.
Incidentul s-a produs după miezul nopții de sâmbătă spre duminică, când polițiștii au observat pe drumul județean DJ 176 din comuna Moldovița, un autoturism Mitsubishi Pajero, cu număr de înmatriculare de Marea Britanie, care se deplasa spre satul Argel. Cel de la volan a ignorat semnalele regulamentare ale polițiștilor, mărind viteza de deplasare, autospeciala de poliție pornind în urmărirea vehiculului. După o distanță de circa 500 de metri,conducătorul mașinii a virat spre dreapta, pe drumul comunal Timotei, rulând aproximativ 300 de metri în deal. La un moment dat, din cauza vitezei excesive de deplasare și a carosabilului acoperit cu zăpadă și gheață, într-o curbă la dreapta autovehiculul a derapat și a părăsit partea carosabilă, căzând în albia pârâului. La volanul mașinii, polițiștii au identificat un bărbat de 37 de ani, din comuna Moldovița, având alături, pe scaunul din stânga, un alt bărbat, de 35 de ani, din aceeași localitate. Cel de la volan mirosea a alcool și a declarat că pe parcursul zilei trecute consumase alcool. El a mai declarat polițiștilor că nu este posesorul unui permis de conducere pentru nici o categorie auto, declarație confirmată de verificările făcute de polițiști în baza de date a poliției. Pentru recoltarea de probe de sânge bărbatul a fost transportat la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, rezultatele alcoolemiei fiind așteptate în cursul zilelor următoare. El este cercetat în cadrul unui dosar de cercetare penală pentru comiterea infracțiunilor de „conducere fără permis” și „conducere sub influența alcoolului”.



Recomandări

Accidentul de la ieșirea din Suceava, provocat de o tânără șoferiță de 18 ani, care a pătruns pe contrasens

Accidentul de la ieșirea din Suceava, provocat de o tânără șoferiță de 18 ani, care a pătruns pe contrasens
Accidentul de la ieșirea din Suceava, provocat de o tânără șoferiță de 18 ani, care a pătruns pe contrasens