Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 27 feb 2019 - Anul XXIV, nr. 48 (7049)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,973 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6085 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Definitiv

Condamnat la închisoare cu executare şi obligat să achite peste 2,7 milioane de lei la bugetul de stat

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Un individ din Bosanci a fost găsit vinovat de magistraţii de la Curtea de Apel Suceava pentru comiterea mai multor infracţiuni de ordin economic. Dragoş Stănescu a primit verdictul „vinovat” pentru refuz nejustificat de a prezenta organelor competente documentele legale, în scopul împiedicării verificărilor financiare în termen de cel mult 15 zile de la somaţie, evaziune fiscală şi spălare de bani. Bărbatul a primit o condamnare de 4 ani închisoare, iar suplimentar a fost obligat să achite către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava suma de 2.764.000 de lei, reprezentând impozit pe profit şi TVA, sumă la care se vor calcula dobânzi şi penalităţi de întârziere. Soluţia de ieri este definitivă şi confirmă practic soluţia de la Tribunalul Suceava.

 

Cum s-a ajuns la această condamnare

Procurorii au explicat şi cum s-au comis faptele, toate pe parcursul anului 2012. În acel an, pe 5 iulie, Dragoş Stănescu a cooptat în firmă o altă persoană, pe care a numit-o administrator. În paralel, a efectuat demersurile necesare la Oficiul Registrului Comerţului pentru a muta firma de la Bosanci la Bistriţa. Totul s-a perfectat la începutul anului 2013, dar, potrivit procurorilor suceveni, în cursul lui 2012 întreaga activitate a firmei din Bosanci a fost coordonată tot de Dragoş Stănescu, acesta fiind şi cel care a refuzat să se prezinte la control la Garda Financiară cu actele societăţii.

Potrivit anchetatorilor, în cursul anului 2012, Dragoş Stănescu nu a înregistrat în evidenţa contabilă venituri de 6.014.094 de lei rezultate în urma comercializării bunurilor provenite din achiziţii interne şi intracomunitare, în acest mod sustrăgându-se de la plata către bugetul de stat cu suma de 1.530.861 de lei, din care impozit pe profit în sumă de 87.478 de lei şi TVA în sumă de 1.443.383 de lei.

„În perioada ianuarie-septembrie 2012, inculpatul Stănescu Dragoş a declarat achiziţii intracomunitare diminuate faţă de valoarea totală a achiziţiilor efectuate în perioada verificată. Mărfurile achiziţionate intracomunitar în sumă de 2.259.498 de lei şi neînregistrate au fost comercializate la suma de 2.485.448 de lei, sumă care reprezintă valoarea mărfii cu adaos comercial de 10% practicat de societate (2.259.498 + 225.950 adaos) şi care a fost comercializată pe teritoriul României fără a fi înregistrată în evidenţă contabilă şi fără a se determina şi declara la organele fiscale competente impozitul pe profit în sumă de 36.152 lei şi TVA-ul aferent în sumă de 596.508 lei. Prin omisiunea înregistrării şi declarării acestor operaţiuni, inculpatul a creat un prejudiciu total bugetului de stat în sumă de 632.660 lei”, au descris procurorii suceveni una din faptele bărbatului din Bosanci.

 

Nereguli peste nereguli

Lucrurile nu s-au oprit aici, iar următorul pas a fost descris tot în rechizitoriul de trimitere în judecată: „În perioada ianuarie-septembrie 2012, inculpatul Stănescu Dragoş a încasat în contul societăţii din Bosanci suma brută de 10.748.730 de lei, din care TVA în sumă de 2.080.399 de lei, baza impozabilă fiind de 8.668.330 de lei. În perioada ianuarie-septembrie 2012, societatea din Bosanci a declarat livrări de bunuri în valoare netă de 7.110.705 lei, cu TVA aferent în sumă de 1.706.569 de lei. Prin compararea încasărilor prin conturile bancare ale societăţii cu sumele înscrise în deconturile de TVA, cod 300, depuse de societate în perioada supusă inspecţiei fiscale, s-a stabilit o diferenţă de venituri nete nedeclarate care se constituie ca bază impozabilă suplimentară pentru impozitul pe profit, respectiv venituri nedeclarate în sumă de 1.557.626 de lei, cu TVA de colectat în sumă de 373.831 de lei. Prin omisiunea înregistrării şi declarării acestor venituri, inculpatul Stănescu Dragoş a creat un prejudiciu total bugetului de stat în sumă de 623.051 de lei, reprezentând impozit pe profit în sumă de 249.220 de lei şi TVA aferent veniturilor neînregistrate în sumă de 373.831 de lei. Prin omisiunea evidenţierii în actele contabile sau în alte documente legale a operaţiunilor comerciale efectuate şi a veniturilor realizate, respectiv prin săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, s-a produs un prejudiciu total în sumă de 2.786.572 de lei, din care 372.850 de lei reprezintă impozit pe profit şi 2.413.722 de lei reprezintă TVA”.

 

Sechestru pe o casă şi două autoturisme

Procurorii suceveni au explicat şi ultimul episod al infracţiunilor comise de individul din Bosanci, în aceeaşi perioadă ianuarie-septembrie 2012.

„A dispus schimbarea sau transferul unor sume de bani, cunoscând că provin din săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri, dar a şi deţinut sau folosit sume de bani, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni. În acest mod, a dispus de suma de 2.786.572 de lei provenită din săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, respectiv acesta a folosit banii în interes personal, a transferat bani în contul personal, a efectuat plata mărfurilor achiziţionate cu o parte din suma de menţionată mai sus. Din suma respectivă inculpatul a efectuat plăţi ale facturilor, a transferat suma totală de 478.000 de lei cu titlu de <returnare creditare societate> în contul său personal deschis la o bancă comercială sau a retras numerar din conturile societăţii din Bosanci suma totală de 1.665.400 de lei cu titlu de <retragere sume împrumutate asociaţi>, <eliberare numerar prin cec/ordin de plată>, <returnare creditare societate> sau prin retragere numerar de la ATM - infracţiunea de spălare de bani”, se arată în materialul de sesizare a instanţei de judecată.

Pentru a recupera măcar parţial din prejudiciu, procurorii au pus sechestru pe o casă de locuit în comuna Bosanci şi două autoturisme marca Mercedes Benz Sprinter, bunuri aparţinând lui Dragoş Stănescu.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Condamnat la închisoare cu executare şi obligat să achite peste 2,7 milioane de lei la bugetul de stat.
 Vizualizări articol: 1997 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Condamnat la închisoare cu executare şi obligat să achite peste 2,7 milioane de lei la bugetul de stat5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei