Conform unei ordin emis de Ministerul Agriculturii pe 13 februarie, comunele Poiana Stampei și Sucevița vor găzdui sediile pentru organizarea Oficiilor de Dezvoltare Montană.
Personalul oficiilor de dezvoltare montană vor implementa strategia de dezvoltare durabilă a zonei montane la nivel de bazin montan, vor asigura informarea fermierilor cu privire la legislația specifică agricolă și de mediu, precum și oportunitățile de finanțare naționale și europene. Tot acești specialiști vor realiza activități de consultanță și asistență tehnică de specialitate în vederea diseminării rezultatelor cercetării montane la nivelul bazinului montan, vor acorda consultanță și asistență tehnică de specialitate pentru întocmirea documentației în vederea accesării de fonduri europene și naționale de către fermierii din teritoriul montan și vor asigura asistența de specialitate fermierilor din bazinul montan pentru elaborarea unui plan de acțiune la nivelul exploatației agricole care să cuprindă măsuri pentru protecția apelor și solului împotriva poluării cu nitrați și nitriți din activități agricole.
Tot de la Oficiile de Dezvoltare Montană se va acorda, la nivel de bazin montan, consultanță tehnică la constituirea organizațiilor neguvernamentale, asociațiilor, fundațiilor și altor forme de asociere ce au ca scop susținerea activităților și deservirea intereselor populației la nivel de bazin montan, cu prioritate a celor privind dezvoltarea agriculturii, întreprinderilor mici și mijlocii, a meșteșugurilor tradiționale, a turismului rural, a agroturismului, turismului montan și ecoturismului. Fermierii vor primi asistență tehnică de specialitate privind dreptul de utilizare a mențiunii de calitate „produs montan” și vor putea să obțină informații despre strategia de dezvoltare durabilă a zonei montane la nivel de bazin montan și vor avea posibilitatea să depună proiecte.
La Oficiul de Dezvoltare Montană nr. 29 din Poiana Stampei au fost arondate 21 de UAT-uri: comunele Breaza, Cârlibaba, Ciocănești, Coșna, Crucea, Dorna Candrenilor, Dorna Arini, Fundu Moldovei, Iacobeni, Izvoarele Sucevei, Moldova Sulița, Moldovița, Panaci, Poiana Stampei, Pojorâta, Sadova, Șaru Dornei și Vatra Moldoviței, municipiile Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei, orașul Broșteni.
La Oficiul de Dezvoltare Montană nr. 30 din Sucevița au fost arondate 24 de UAT-uri: comunele Brodina, Cacica, Capu Câmpului, Frumosu, Mălini, Mănăstirea Humorului, Marginea, Ostra, Păltinoasa, Pârteștii de Jos, Putna, Râșca, Slatina, Straja, Stulpicani, Sucevița, Ulma, Valea Moldovei, Vama, Vicovu de Jos, Voitinel, orașele Frasin, Gura Humorului și Solca.