Primarii orașelor și municipiilor din județul Suceava care au spitale în subordine, managerii acestor unități medicale și Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, sub autoritatea căruia se află Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”, s-au întâlnit, ieri, pentru a discuta proiectul de master plan pe sănătate în Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, transmis de Ministerul Sănătății, și a stabili un punct de vedere comun asupra acestuia. Poziția lor urmează a fi susținută la întâlnirea cu ministrul Sănătății, Sorina Pintea, programată pentru luni, 25 februarie a.c..
Managerul SJU, Vasile Rîmbu, s-a declarat de la început nedumerit că cele „câteva foi” ale draftului trimis de minister spre consultare poartă titulatura de master plan, cu atât mai mult cu cât conțin indicatori din 2015, cu „date care vin din 2011-2012”, care nu mai au absolut nici o legătură cu realitatea și pe baza cărora ar trebui făcută strategia în sănătate pentru 2020-2026. Rîmbu a afirmat că din informațiile sale Regiunea Nord-Est este singura care „beneficiază” de un master plan și s-a întrebat dacă este bine ca aceasta să fie cobaiul pentru viziunea ministerului în domeniul sănătății.
„Nu ni se prezintă nici un cost al serviciilor spitalicești, pe fiecare specialitate în parte. Ni se vorbește de eficiență, fără să avem un cost de referință”, a subliniat economistul Vasile Rîmbu. De asemenea, a arătat el, nu există nici o analiză a necesarului de servicii medicale din județ, a indicatorilor medicali și economici ai spitalelor și, mai ales, a numărului de prezentări în UPU și CPU. „Se tot vorbește despre viitorul spital regional de la Iași, care este o Fata Morgana. Nu există nici un studiu de oportunitate, nu este nici o linie trasată pentru acest spital. Noi transferăm de la spitalul din Suceava la Iași 0,17% dintre pacienți. Vor să-i transferăm pe toți? Deranjăm regiunea sau ministerul că rezolvăm marea majoritate a cazurilor aici? Vor iar centralizare?”, a spus managerul SJU.
Managerul Spitalului Municipal Rădăuți, avocatul Traian Andronachi, a arătat că el a avut curiozitatea să „traducă” cifrele din draft-ul Ministerului Sănătății, care propun reducerea numărului de internări de la 19,8% la 17,5%, or la această oră, pentru a atinge acest indicator, spitalul din Rădăuți ar trebui să primească o suplimentare a numărului de paturi, nicidecum reducere.
Managerul de la Municipalul din Câmpulung Moldovenesc, dr. Cătălin Săndulescu, a atras atenția că de serviciile medicale beneficiază nu doar populația județului, ci și foarte mulți turiști și persoane aflate în tranzit, având în vedere că Suceava este județ de frontieră, are un număr mare de stațiuni turistice și o rețea mare de drumuri intens circulate, pe care au loc, din păcate, foarte multe accidente rutiere grave.
Managerul Spitalului de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc, Lucian Paziuc, a avertizat asupra riscului comasării acestui spital cu cel Municipal din oraș și asupra particularităților și necesităților pe care le are bolnavul psihic.
„Sunt oameni hotărâți să intre în greva foamei pentru a-și susține punctul de vedere, dar nu vrem să ajungem la așa ceva”
Primarul de Siret, Adrian Popoiu, și-a exprimat convingerea că responsabilii cu reforma din Ministerul Sănătății nu vor avea nici o milă de spitalele orășenești, iar primarul din Gura Humorului, Marius Ursaciuc, a spus cu voce tare ceea ce cred toți: „doamna ministru nu va închide nici un spital. Nu le va mai finanța și le vom închide noi”. El a arătat că toate spitalele sucevene au făcut investiții de milioane de euro în dotare și modernizare, cu finanțare din bani europeni, de la Ministerul Sănătății, din bugetele locale și proprii, bani pierduți dacă unitățile medicale își vor reduce activitatea sau se vor închide. Ursaciuc și-a anunțat disponibilitatea de a demara o amplă campanie de proteste, care vor merge de la strângerea de semnături pentru susținerea spitalelor până la marșuri și greva foamei. „Există soluții, dar trebuie să fim fermi. Sau, dacă cineva vrea totuși să închidă spitale, să și-o asume public, nu prin noi. Sunt oameni hotărâți să intre în greva foamei pentru a-și susține punctul de vedere, dar nu vrem să ajungem la așa ceva”, a afirmat primarul din Gura Humorului, care a precizat că este dispus el însuși să intre în greva foamei.
Președintele CJ, Gheorghe Flutur, i-a încurajat să contureze un punct de vedere comun pentru întâlnirea de la Iași, cu argumente solide. Flutur a susținut propunerea managerului Rîmbu, că proiectul Ministerului Sănătății trebuie combătut cu cifre și cu un material bine elaborat, „opozabil master planului” pentru întregul județ, elaborat sub egida comisiei de sănătate din Consiliul Județean Suceava.
De asemenea, participanții la întrunirea de ieri au căzut de acord ca la dezbaterea de luni, de la Iași, să poarte însemne distinctive pentru a marca protestul față de proiectul de master plan al Ministerului Sănătății.
Reamintim că draft-ul transmis de minister autorităților locale are în vedere și eventuala transformare într-un alt centru medical și/sau social a Spitalului de Boli Cronice Siret și a celui din Gura Humorului, reconfigurarea Spitalului de Psihiatrie Cronici Siret, cu trecere spre servicii comunitare și ambulatorii și consolidarea anumitor servicii pentru copii, grupuri vulnerabile, fuzionarea Spitalului de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc cu cel Municipal și reducerea numărului de paturi la toate celelalte spitale din județul Suceava.
„Raționalizarea rețelei de spitale” este cea mai nouă viziune a Ministerului Sănătății.
Ceea ce susține Ministerul Sănătății că își propune este ca „serviciile de spitalizare să abordeze în mod eficient cazurile complexe și acute și să transfere celelalte cazuri la asistență primară, ambulatorie și pe termen lung/recuperare, după caz”. „Rețeaua de spitale din regiune va fi raționalizată și reconfigurată pentru a asigura eficiența și utilizarea optimă a serviciilor”, se arată în „planul de reformă” al Ministerului Sănătății.
Consens
Primarii suceveni cu spitale în subordine, gata de mobilizare generală pentru proteste, dacă Ministerul Sănătății decide reducerea numărului de paturi din unitățile medicale
