Google
AGRO DENMAR - Pepiniera Maia
AGRO DENMAR - Pepiniera Maia
AGRO DENMAR - Pepiniera Maia
 
sâmbătă, 16 feb 2019 - Anul XXIV, nr. 39 (7040)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,7556 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,2732 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe Google+ Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Iulius Mall Suceava
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |  Trimite pe Yahoo MessengerMessenger |   1 imagine |   ø fişiere video

Soluţie finală

Aurel Burciu, fostul prorector al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, a fost achitat în dosarul în care DNA l-a trimis în judecată

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Aurel Burciu, fost prorector al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, actual profesor universitar la Facultatea de Ştiinţe Economice, a fost achitat definitiv în dosarul în care a fost trimis în judecată, în 2012, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Suceava. Burciu a fost acuzat de comiterea a două fapte, respectiv prezentare de documente false în vederea obţinerii pe nedrept de fonduri din bugetul Comunităţii Europene şi înşelăciune, iar magistraţii de la Curtea de Apel Suceava au decis că nu sunt probe pentru a se pronunţa vreo condamnare, şi au decis să-l achite pe Aurel Burciu.

Trebuie spus că la prima instanţă, la Judecătoria Suceava, fostul prorector al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava fusese condamnat la o pedeapsă de 2 ani de închisoare cu suspendare, soluţie revocată prin decizia de vineri.

Laurian Ostaficiuc, avocatul care l-a reprezentat în instanţă pe Aurel Burciu, consideră că achitarea este o soluţie logică şi firească.

„Nu suntem în posesia considerentelor Curţii pentru a putea analiza pe larg motivele achitării, în schimb prin raportare la apărările exercitate de inculpat în calea de atac a apelului şi la temeiul achitării a rezultat cu certitudine că faptele imputate inculpatului nu sunt infracţiuni în sensul imposibilităţii de a se reţine vinovăţia acestuia în legătură cu o prezumtivă evoluţie neconformă a implementării proiectului european. Considerăm că instanţa de control judiciar a analizat echidistant şi absolut temeinic probele şi apărările efectuate şi pe cale de consecinţă a dispus unica soluţie posibilă din punct de vedere juridic”, a declarat Laurian Ostaficiuc.

 

Care erau acuzaţiile procurorilor DNA

Ancheta în ceea ce-l priveşte pe Aurel Burciu a început în urma unei sesizări venite din partea Departamentului de Luptă Antifraudă din cadrul Guvernului României.

Motivele pentru care s-a început urmărirea penală împotriva lui Aurel Burciu sunt legate de implicarea sa într-un proiect finanţat din fonduri europene, din care o parte le-ar fi folosit în interes propriu.

Proiectul intitulat „Centrul de training ocupaţional pentru şomeri CENTROS Suceava” şi finanţat prin programul PHARE 2003 avea o valoare de 75.000 de euro.

Această sumă trebuia folosită pentru susţinerea unor cursuri de informare şi consiliere psiho-socio-profesională a şomerilor şi integrarea acestora pe piaţa socială. Banii au fost încasaţi integral, dar în realitate nu s-au folosit aşa cum era prevăzut în proiect.

Prin acest program urmau să fie recalificaţi 312 şomeri, dar majoritatea dintre aceştia nu ştiu absolut nimic despre cursurile pe care le-au urmat în acte.

Procurorii DNA Suceava au susţinut la momentul trimiterii în judecată că din anchetă a rezultat că cele 312 persoane figurează în mod fictiv că ar fi urmat cursurile şi seminariile proiectului, respectiv că au participat la orele de consultanţă, au susţinut teste psihologice, au frecventat ore de evaluare şi au fost angajate în acea perioadă, obţinând astfel în mod nejustificat 53.511 euro.

 

A fost ridicat şi sechestrul instituit pe bunurile lui Aurel Burciu

Înşelăciunea, în opinia anchetatorilor, a constat în aceea că Aurel Burciu a prezentat documente false, inexacte sau incomplete prin care a indus în eroare instituţia care a decontat proiectul.

„În acest fel, a obţinut pentru sine un folos material injust în valoare de 5.400 de euro şi a provocat bugetului de stat o pagubă de 64.388 de lei, valoare ce nu ar fi fost achitată dacă se cunoştea faptul că beneficiarul contractului nu şi-a realizat contraprestaţia la care se obligase prin clauzele contractuale”, se arată în rechizitoriul DNA Suceava.

La vremea respectivă, anchetatorii au instituit sechestru asigurător pe o parte din bunurile aparţinând lui Aurel Burciu. Este vorba de vila pe care fostul prorector al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava o are în comuna Şcheia, dar şi de un apartament cu o suprafaţă de aproximativ 100 mp situat în municipiul Suceava. Prin decizia de ieri a Curţii de Apel Suceava a fost ridicat şi sechestrul instituit pe bunuri.

Profesorul universitar doctor Aurel Burciu a fost prorector al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, dar şi candidat pentru funcţia de rector al acestei instituţii de învăţământ superior la alegerile din primăvara anului 2012, alegeri pe care le-a pierdut în faţa lui Valentin Popa.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Aurel Burciu, fostul prorector al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, a fost achitat în dosarul în care DNA l-a trimis în judecată.
 Vizualizări articol: 1381 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.67/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.7 din 3 voturi
Aurel Burciu, fostul prorector al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, a fost achitat în dosarul în care DNA l-a trimis în judecată3.753

Shopping City Suceava
DAREX AUTO - Showroom Botosani
Denis
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Optik Tataru - Cabinete Oftalmologice in Suceava
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei