Deputatul PNL de Suceava Bogdan Gheorghiu a criticat faptul că deși construcția unei șosele de centură a municipiului Fălticeni reprezintă o necesitate pentru cetățeni, social-democrații nu fac nimic pentru a începe o astfel de investiție. Bogdan Gheorghiu a spus că în momentul de față a devenit clar pentru toți sucevenii că din Programul de Guvernare al PSD s-a ales praful. „Am intrat în al treilea an de guvernare și rezultatele pentru județul Suceava sunt zero. Guvernul PSD nu are buget pe 2019, Autostrada A8 Iași – Târgu Mureș este sabotată total, iar Centura Sucevei este puternic subfinanțată”, a spus deputatul liberal.
El a arătat că la trei ani de guvernare, PSD Suceava nu a început nici măcar discuțiile despre un proiect cu privire la o Centură de ocolire a municipiului Fălticeni. „Centura Fălticeniului este o necesitate pentru cetățeni, dar inutilitate pentru PSD”, a spus Gheorghiu. Deputatul PNL de Suceava a declarat că, în prezent, peste 90% din traficul din Fălticeni este realizat de nerezidenți, fiind un coșmar pentru locuitorii acestui municipiu. „Chiar dacă PSD Suceava consideră Fălticeniul ca un fief, principalii lideri fiind din zonă, ignorarea principalelor probleme ale orașului a devenit o constantă. Realitatea este că PSD a devenit o oligarhie preocupată strict de interesele proprii de grup. Însă municipiul Fălticeni merită o șansă”, consideră Bogdan Gheorghiu.
Deputatul PNL de Suceava consideră că aceste problemele pot fi rezolvate prin construcția autostrăzii A8 Iași – Târgu Mureș, care va trece la aproximativ 50 de kilometri de Fălticeni, a unei centuri ocolitoare a municipiului Fălticeni prin Rădășeni, care va scoate traficul greu din oraș și va fluidiza circulația, precum și prin dezvoltarea unei zone industriale noi unde investițiile private vor crea locuri de muncă.