Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 6 feb 2019 - Anul XXIV, nr. 30 (7031)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9715 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5614 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   2 imagini |   ø fişiere video

Definitiv

„Pustnicul de la Costileva”, condamnat la 3 ani şi 2 luni de închisoare cu executare

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

„Pustnicul de la Costileva”, aşa cum este cunoscut Florin Ștefan, un călugăr căutat de foarte mulţi credincioşi, şi-a aflat ieri pedeapsa finală. El are de executat 3 ani şi 2 luni de închisoare în regim de detenţie, iar mandatul de executare a pedepsei a şi fost pus în aplicare. Florin Şerban a primit 3 ani pentru ucidere din culpă şi 6 luni pentru vătămare corporală, astfel încât a rezultat o pedeapsă finală de 3 ani şi 2 luni.

Poliţiştii de la Secţia Rurală Gălăneşti l-au ridicat ieri pe călugăr, de la locuinţa pe care o are la Frătăuţii Vechi, şi l-au introdus în arestul IPJ Suceava, de unde urma să fie transferat la Penitenciarul Botoşani.

Curtea de Apel Suceava a decis să majoreze cuantumul daunelor civile acordate victimelor, astfel încât suma totală ce trebuie plătită este de 56.000 de euro.

Florin Ştefan a fost condamnat pentru ucidere din culpă, după ce a provocat un groaznic accident rutier, soldat cu două persoane decedate şi rănirea altor şase, din care una grav.

 

Impact violent. Ambele maşini implicate s-au răsturnat

Accidentul s-a petrecut pe 23 aprilie 2016, pe DJ 209G, pe raza satului Paltin, comuna Brodina. Florin Ștefan, atunci în vârstă de 41 de ani, conducea un autoturism de teren Toyota Hilux în care se aflau cinci pasageri care îl mai vizitaseră la schitul pe care îl are la Costileva, fiindu-i apropiaţi.

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 19.00. Din cercetări a rezultat că Florin Ștefan a intrat în depăşirea unei maşini care circula în faţa sa, care a rămas neidentificată. După depăşire, când a încercat să revină pe bandă, bărbatul a scăpat maşina de sub control. Din sens opus venea regulamentar un Renault condus de Constantin Ș., în vârstă de 30 de ani, din Botoşani. Acesta avea să relateze ulterior cum a văzut maşina de teren circulând haotic, iar în secunda următoare cele două vehicule au intrat în coliziune laterală. Ambele maşini s-au răsturnat. Autoturismul de teren s-a răsturnat la o diferenţă de nivel, rostogolindu-se de două ori.

 

Un bătrân şi un tânăr de 24 de ani au murit în acest accident

În urma impactului, un bărbat de 79 de ani, pasager în maşina care circula regulamentar, a murit pe loc. După puţin timp, la spital, avea să moară şi un tânăr de 24 de ani, unul dintre pasagerii aflaţi în maşina condusă de călugăr. Răni au mai suferit încă şase persoane. Şoferul care se deplasa regulamentar a avut leziuni care au necesitat 60-70 de zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus viaţa în primejdie.

În urma anchetei care a durat ceva mai mult de un an poliţiştii rutieri şi procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi au tras concluzii clare privind vinovăţia. S-a stabilit că Florin Ștefan este unicul vinovat de accident.

 

Depăşire imprudentă, viteză, lipsă de experienţă în condus

Procurorii au detaliat în rechizitoriul de trimitere în judecată modul în care s-a produs accidentul.

Din expertizele efectuate a rezultat că călugărul circula cu viteza de 79,1 km/h în momentul prealabil impactului, în timp ce celălalt şofer avea doar 31,5 km/h.

„Viteza cu care ar fi trebuit să circule inculpatul pentru a putea evita impactul şi a observa în timp util faptul că din sens opus venea un alt autovehicul ar fi fost 50 km/h”, au arătat procurorii.

De precizat că pe drumul pietruit şi vizibilitatea era scăzută, din cauza prafului ridicat de maşini.

Relevant privind viteza excesivă este şi faptul că ambele autoturisme au suferit avarii de peste 80%. Procurorii au mai reţinut şi faptul că Florin Ștefan a condus cu viteză mult peste limita legală şi a făcut o depăşire fără a se asigura, deşi avea o vechime de mai puţin de şase luni de la obţinerea permisului de conducere.

La momentul accidentului, pustnicul locuia singur într-o zonă înaltă, aflată foarte aproape de graniţa cu Ucraina. Totuşi, acesta primea des la locul de rugăciune persoane care doreau să se reculeagă. De precizat şi că bărbatul este monah la Mănăstirea Dobrovăţ, din judeţul Iaşi, iar la Costileva era pe cont propriu.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului „Pustnicul de la Costileva”, condamnat la 3 ani şi 2 luni de închisoare cu executare.
 Vizualizări articol: 5095 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
„Pustnicul de la Costileva”, condamnat la 3 ani şi 2 luni de închisoare cu executare5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei