Cererea mare de servicii medicale a făcut ca, anul trecut, 118 medici din județ să solicitate avizul anual din partea DSP Suceava pentru prelungirea activității după împlinirea vârstei de 65 de ani.
115 solicitanți au primit aviz favorabil, iar trei au primit aviz negativ din cauză că nu au avut continuitate în activitatea medicală în relația contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate, direct sau prin intermediul furnizorilor de servicii medicale sau din cauza lipsei referatului de necesitate emis de către spitalul angajator.
Din totalul celor 115 medici care au primit aviz favorabil, 57 au fost medici de medicină de familie/medicină generală și 58 de medici de specialitate.
Față de anul precedent, numărul de medici care au rămas activi profesional după îndeplinirea vârstei legale de pensionare a crescut ușor. În anul 2017, la DSP Suceava s-au înregistrat 107 solicitări din partea unor medici din județ pentru prelungirea activității profesionale peste vârsta legală de pensionare, dintre care 42 de medici de familie și 65 de medici specialiști, doar șase dintre aceștia primind aviz negativ, în principal din cauza vârstei înaintate.
Conform legislației, pentru continuarea relației contractuale cu CAS, direct sau prin intermediul unităților medico-sanitare, medicii pensionari își pot continua activitatea profesională, la cerere, cu aviz anual eliberat de DSP și de Colegiul Medicilor din România, pe baza certificatului de sănătate. Necesitatea prelungirii activității este stabilită de o comisie organizată la nivelul direcțiilor de sănătate publică județene, formată din câte un reprezentant al CAS, DSP și CMR.