Afecțiunile respiratorii acute, bolile de inimă și căderile pe gheață și zăpadă, fie pe trotuar sau pe stradă, fie la patinoar sau la schi au făcut ca un număr foarte mare de oameni să ajungă la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, de la începutul anului și până în data de 24 ianuarie. Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență Suceava, dr. Mircea Macovei, a declarat, ieri, că în perioada 1-24 ianuarie a.c., la UPU Suceava s-au înregistrat 6.920 de prezentări. În Unitatea de Primiri Urgențe lucrează 12 medici urgentiști, 6 medici pediatri și doi medici de familie cu competențe în medicina de urgență, deci 20 de medici au consultat, în trei săptămâni, aproape 7.000 de oameni care s-au prezentat în UPU cu diverse afecțiuni. Dintre aceștia, au avut nevoie de internare un număr de 2.075.
Cei mai mulți pacienți au fost din categoria de vârstă 0-16 ani, respectiv 2.732 de copii, după care vin cei cu vârste între 31-50 de ani, 1.518 persoane. Pacienți cu vârste peste 65 de ani s-au prezentat în UPU un număr de 1.493 de persoane.
Dr. Macovei a spus că cele mai aglomerate secții sunt Pediatrie, Cardiologie, Ortopedie și Medicină internă, care sunt ocupate 100% sau aproape 100%. Ieri dimineață, de exemplu, la Ortopedie erau doar două paturi libere. În noaptea de joi spre vineri, între orele 2.00 și 7.00 s-au prezentat cinci pacienți care au căzut în cursul zilei de joi sau în zilele anterioare, însă n-au mers imediat la spital. Potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului, la Ortopedie sunt zilnic 25-30 de prezentări, majoritatea pacienți care au nevoie de imobilizare în gips.