Un polițist de frontieră în vârstă de 46 de ani a murit în timp ce se afla în patrulare



Dumitru Biru
Dumitru Biru

Un polițist de frontieră în vârstă de 46 de ani a murit fulgerător, vineri, în timpul serviciului, după ce i s-a făcut rău, pe când se afla în serviciul de patrulare. Dumitru Biru se afla în patrulare pe raza sectorului Vicovu de Sus, unde își avea și localitatea de domiciliu.
Colegii au fost primii care i-au acordat primul ajutor. Bărbatul
a fost preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul municipal Rădăuți. Inițial, polițistul părea să-și fi revenit din șocul inițial și ar fi ajuns la spital pe picioarele sale. I s-a făcut însă rău din nou și nu a mai putut fi salvat. Decesul a fost declarat vineri, în jurul orei 14.00. Moartea acestuia a provocat șoc și consternare printre colegii polițiști din zona Rădăuți.
Aceștia se gândesc că Dumitru Biru ar fi suferit un atac de cord, însă cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită.
Bărbatul urma să împlinească 47 de ani la finele lunii ianuarie și mai avea în jur de doi ani până la pensie.



Recomandări