Mentalitate

Fie că au făcut infarct, fie au o banală durere de cap, sucevenii merg la Urgențe



Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava
Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava

Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava a fost extrem de aglomerată din primele ore ale acestui an. Pentru orice fel de probleme medicale, de la cele cu adevărat grave, de genul afecțiunilor cardiace acute, al traumelor sau intoxicațiilor, până la banale dureri de cap sau constipație, sute de suceveni din tot județul s-au prezentat la Urgență pentru a solicita ajutor medical. Vacanța medicilor de familie, lipsa medicilor specialiști în medicina de urgență și în alte specialități, precum anestezie- terapie intensivă, cardiologie sau neurochirurgie la celelalte spitale din județ și concentrarea acestora în spitalul județean, diversificarea și standardul serviciilor medicale din cea mai mare unitate medicală suceveană, dar și mentalitatea că orice indispoziție oarecare reprezintă o urgență au dus la situația ca în primele 50 de ore ale acestui an numărul de prezentări la UPU Suceava să ajungă la 774 de persoane.
Potrivit evidențelor din UPU, dintre aceștia 200 de pacienți au fost copii, care întotdeauna sunt urgențe deoarece problemele lor de sănătate pot evolua dramatic în timp foarte scurt și necesită o atenție sporită.
În cazul adulților, însă, un număr redus au avut cu adevărat afecțiuni severe. Din numărul total de prezentări, doar 204 au fost cu urgențe reale și au fost internați. A fost un singur caz cu infarct miocardic acut, în seara de 31 decembrie 2018, un bărbat resuscitat în ambulanță și care se află internat încă în ATI. S-au mai înregistrat pacienți cu traume, colică hepatică și renală, tulburări de metabolism, constipație, dureri de cap sau abdominale etc. În cazul copiilor, cei mai mulți au avut probleme respiratorii.
Numărul mare de pacienți și afecțiunile care nu intră în categoria urgențe fac să crească timpul pe care bolnavii trebuie să-l petreacă în UPU până la primul contact cu medicul, mai ales în cazul celor din categoria cod albastru sau alb, ceea ce duce la iritabilitate și nemulțumiri în rândul pacienților și suprasolicitare pentru personalul medical. În aceste zile, de exemplu, raportând numărul de pacienți la numărul de ore, se ajunge la un ritm de 15,48 prezentări pe oră.
De aceea este important de știut că ”grad de urgență” nu este același lucru cu severitatea afecțiunii. Un pacient cu cancer, de exemplu, are o boală severă, dar o viroză asociată nu justifică neapărat prezentarea acestuia în UPU. La triaj se evaluează starea clinică și durerea, corelate cu vârsta și antecedentele acesteia, stabilitatea tensiunii arteriale, frecvența cardiacă și respiratorie, temperatura, saturația în oxigen, glicemia, potențialul de agravare a stării, necesitatea instituirii unui tratament sau a efectuării unor investigații. Toate acestea, precum și alte date considerate relevante conduc la stabilirea priorității cu care un pacient este asistat și nivelul de asistență necesară acestuia. Deci medicul din UPU evaluează urgența, elementul care pune în pericol viața pacientului și rezolvă problema pe moment; investigațiile și tratamentul ulterior sunt efectuate de medicul specialist și/sau medicul de familie. Categoria de urgență în care este încadrat pacientul este dată de cea mai severă stare patologică pe care o prezintă în momentul triajului.
Timpii de așteptare în UPU, în funcție de codurile atribuite pacienților
Primul nivel este de cod roșu, când pacientul are nevoie pe loc de intervenție salvatoare de viață. Intră direct la resuscitare, cu medic și asistent imediat. Aici se încadrează pacientul în stop cardio-respirator, cel sever traumatizat care nu răspunde la stimuli verbali, pacientul cu intoxicație medicamentoasă cu tensiune scăzută/inconștient, insuficiență respiratorie severă, convulsii.
Resuscitarea nu presupune automat masaj cardiac extern sau defibrilare, ci și dezobstrucția căilor aeriene, refacerea volemiei, oprirea rapidă a unei sângeri, manevre în caz de supradozaj cu medicamente sau alte substanțe.
Codul galbenînseamnă abordare în cel mult 15 de minute, fiind urgență critică, cu risc mare de a trece în roșu. Aici se încadrează insuficiențele respiratorii acute, durerile toracice acute, alte dureri severe, insuficiență evidentă de organ, salturile mari de tensiune cu dezvoltare de edem pulmonar acut, accidentele vasculare cerebrale cu risc înalt etc.
Lacod verde pacientul trebuie văzut de un medic în cel mult 60 de minute, pentru că datele preliminare nu arată afecțiuni care îi pot pune viața în pericol în perioada imediat următoare. Sunt urgențele care implică dureri fără substrat critic, valori tensionale mari, dar fără risc de edem pulmonar sau hemoragie cerebrală, infecții, inflamații diverse.
Codul albastrunu are acuze tipice de urgență și poate însemna așteptare de 120 de minute sau mai mult. Sunt incluse aici febra fără alte simptome de severitate, o tumefacție articulară, dispepsia, tusea, diaree, erupții cutanate care nu sunt cuprinse în sfera alergiilor severe etc.
Codul albeste alocat pacientului care nu necesită asistență medicală de urgență. Este vorba, de fapt, despre un consult. Timpul maxim de preluare în zona de tratament de către asistent și doctor este de cel puțin 120 de minute. Codul alb revine persoanelor care se prezintă în UPU cu traumatisme minore mai vechi de 24 de ore, angină fără simptome respiratorii, diaree fără vărsături și deshidratare, menstruație, simptome minore, dureri abdominale cronice, afecțiuni psihiatrice.
Codurile albastru și alb pot fi oricând direcționate către ambulator, pentru a diminua fluxul de la UPU.
Codul celor cinci culori este afișat în triaj la UPU, iar pacienții și aparținătorii primesc informații despre timpii de așteptare la Biroul Pacientului. Timpii de așteptare pot suferi modificări dacă apar pacienți de cod roșu, care sunt preluați imediat.


UPU e ca o uzina cu foc continuu, ambulantele vin și pleacă non-stop
UPU e ca o uzina cu foc continuu, ambulantele vin și pleacă non-stop
Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava
Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava


Recomandări

Percepția unora dintre pacienții internați la Spitalul Clinic din Suceava: cu șpagă ar fi beneficiat de mai multă atenție din partea cadrelor medicale

Percepția unora dintre pacienții internați la Spitalul Clinic din Suceava: cu șpagă ar fi beneficiat de mai multă atenție din partea cadrelor medicale

Peste 300 de oameni au fost vaccinați antirabic în județul Suceava, de la începutul anului, după ce au fost mușcați de animale