Cumpărături și distracție

Programul mallurilor, al magazinelor, al cinematografelor și al patinoarelor în perioada Revelionului



Iulius Mall
Iulius Mall

Sucevenii care mai au de făcut ultimele cumpărături pentru masa de Revelion, cei care vor să își petreacă timpul liber împreună cu prietenii, la un film, la Patinoar, ori să servească o gustare, un suc sau o băutură caldă, au la dispoziție magazinele și zonele de divertisment ale marilor centre comerciale, dar și supermarketurile din municipiul reședință de județ.
Acestea vor fi deschise în ultima zi din an, dar după un program redus. Pe 1 ianuarie 2019 toate centrele comerciale și toate magazinele vor fi închise, dar o parte din ele vor fi redeschise din data de 2 ianuarie 2019, după un program special.
Iulius Mall Suceava
În ultima zi din acest an, cei care mai au de făcut cumpărături au la dispoziție magazinele din mall în intervalul orar 10.00-18.00.
Toate magazinele sunt închise în prima zi a noului an, iar pe 2 ianuarie 2019, sucevenii sunt invitați la o pauză relaxantă la cafenele și la noi sesiuni de shopping în tendințe începând cu ora 10.00, până la ora 22.00.
Auchan
De sărbători, și hipermarketul Auchan va funcționa după un program aparte, venind astfel în întâmpinarea clienților.
Pe 29 și 30 decembrie, hipermarketul este deschis în intervalul orar 08.00-23.00.
Pe 31 decembrie, cumpărăturile se pot face între orele 07.00 și 18.00.
Prima zi a anului 2019 este liberă pentru angajații Auchan, iar din 2 ianuarie vor reveni la lucru.
Cinema City Suceava
Cei care vor să-și invite prietenii sau familia să vizioneze filmele momentului și de sărbători trebuie să știe că în ultima zi a acestui an, programul Cinema City din Iulius Mall Suceava este între orele 12.00 și 18.00, iar pe 1 ianuarie 2019, multiplexul va funcționa în intervalul orar 14.00-23.00.
Program complet: www.cinemasuceava.ro/cinematografe/cinema-city-suceava/.
Patinoarul Ice Dream
Pentru cei care vor să se distreze pe patinoar și de sărbători, Ice Dream va fi deschis și pe 31 decembrie, în intervalul orar 14.00-18.00.
În prima zi a noului an este închis, iar de pe 2 ianuarie, patinoarul îi va primi pe cei dornici de mișcare pe gheață în intervalul orar 14.00-21.30.
Bowling Strikers Club
Amatorii de distracție sunt așteptați și pe 31 decembrie la Club Strikers, care va funcționa între orele 11.00 și 05.00. Pe 1 ianuarie 2019 Bowling Strikers Club este închis.
Shopping City Suceava
În zilele de 29 și 30 decembrie magazinele centrului comercial Shopping City Suceava sunt deschise după program normal, iar pe 31 decembrie, în intervalul orar 09.00-18.00.
Pe 1 ianuarie, vineri, toate magazinele din centrul comercial Shopping City Suceava sunt închise, iar de miercuri, 2 ianuarie, centrul comercial va fi redeschis, dar după un program redus, între orele 10.00-20.00.
Carrefour
Până pe 30 decembrie inclusiv, supermarketul Carrefour, din Shopping City Suceava, este deschis între orele 08.00-24.00.
Pe 31 decembrie Carrefour este deschis între orele 08.00-18.00, iar pe 1 ianuarie 2019 magazinul este închis.
Din 2 ianuarie magazinul se redeschide, în intervalul 08.00-22.00.
Leroy Merlin
Magazinul de bricolaj din cadrul centrului comercial SCS va fi deschis inclusiv în
în ultima zi din an, dar între orele 09.00-16.00. În zilele de 1 și 2 ianuarie acesta va fi închis.
Decathlon
Magazinul dedicat articolelor sportive, din cadrul Shopping City Suceava, va fi deschis și în ultima zi a anului 2018, dar în intervalul orar 09.30-17.00, pe 1 ianuarie 2019 va fi închis, iar din 2 ianuarie 2019 va fi din nou la dispoziția clienților, între orele 09.30-20.00.
Penny Market
– 29-30 decembrie – 07:00-23:00
– Luni, 31 decembrie: 07.00-18.00
– Marți, 1 ianuarie: închis
– Miercuri, 2 ianuarie: 09.00-16.00
Selgros
– 29 decembrie: 06.00-23.00
– Duminică, 30 decembrie: 07.00-23.00
– Luni, 31 decembrie: 06.00-18.00
– Marți, 1 ianuarie: închis
– Miercuri, 2 ianuarie: 07.00-22.00
Dedeman Suceava
– 29-30 decembrie: program normal
– Luni, 31 decembrie: închis
– Marți, 1 ianuarie: închis
– Miercuri, 2 ianuarie: închis
– Joi, 3 ianuarie: 08:00-21:00
Lidl
– Sâmbătă, 29 decembrie: 07:00-22:00
– Duminică, 30 decembrie: 08:00-21:00
– Luni, 31 decembrie: 07:00-18:00
– Marți, 1 ianuarie: închis
– Miercuri, 2 ianuarie: 09:00-19:00
Kaufland
Pentru cei care mai au de făcut cumpărături pe ultima sută de metri, hipermarketul Kaufland, de pe strada Universității, va fi deschis cumpărătorilor în ultima zi din an, în intervalul orar 07.00-18.00.
– 29-30 decembrie – 07:00-23:00
– 31 decembrie – 07:00-18:00
– 1 ianuarie – închis
– 2 ianuarie – 09:00-16:00
Din 3 ianuarie se revine la programul normal de funcționare, în toate cele patru reprezentanțe din județ.
Metro
– Sâmbătă, 29 decembrie – duminica, 30 decembrie: program normal
– Luni, 31 decembrie: deschis până la ora 16
– Marți, 1 ianuarie: închis
– Miercuri, 2 ianuarie: 08.00-16.00
Profi
În perioada 29-30 decembrie magazinele Profi funcționează după program normal, pe 31 decembrie, în funcție de format, sunt deschise până la orele 18.00-19.00.
Pe 1 ianuarie magazinele Profi vor fi închise, iar din 2 ianuarie vor fi deschise după un program redus, 10.00-18.00.
Patinoarul Areni
Sucevenii pasionați de sporturile pe gheață vor putea face mișcare și să se distreze patinând pe gheața Patinoarului Areni, chiar și în prima zi a Anului Nou.
Cel mai mare patinoar artificial din Suceava, de pe strada Universității, va fi închis doar luni, 31 decembrie.
În zilele de 1 și 2 ianuarie 2019, Patinoarul Areni va fi deschis între orele 13.30-15.00, 16.00-17.30, 18.00-19.30.
Cinema Modern
Cinematograful Modern va fi deschis în zilele de 29 și 30 decembrie 2018, prima difuzare de filme de la 10.30 și ultima de la 19.40.
Programul complet www.cinemasuceava.ro/cinematografe/cinema-modern-suceava/.


Shopping City
Shopping City
Iulius Mall
Iulius Mall


Recomandări