În misiune

Polițist rănit grav după ce Loganul de serviciu a fost izbit de un Mercedes care a intrat pe contrasens

Impactul a fost violent, ambele mașini fiind serios avariate

Un tânăr agent de poliție în vârstă de 22 de ani a ajuns la Spitalul Județean Suceava cu două fracturi la un picior după un accident rutier petrecut în timpul serviciului. Autoturismul Dacia Logan al Poliției orașului Vicovu de Sus a fost lovit violent de un Mercedes condus de o tânără în vârstă de 23 de ani, care a pătruns cu mașina pe contrasens.
Accidentul s-a petrecut în noaptea de 26 spre 27 decembrie, în jurul orei 23.00, pe raza orașului Vicovu de Sus.
Din cercetările ulterioare ale polițiștilor a rezultat că o tânără în vârstă de 23 de ani, Andreea Balici, din comuna Vicovu de Jos, în timp ce conducea autoturismul Mercedes E Class pe direcția dinspre Vicovu de Jos spre Straja, ajunsă la intersecția cu strada Păcii din Vicovu de Sus, a pătruns cu mașina pe contrasens. Aici a acroșat mai întâi un VW Passat, condus de o femeie în vârstă de 36 de ani, din Vicovu de Sus, după care Mercedesul a intrat violent în mașina de poliție în care se aflau doi agenți dintr-un echipaj al Poliției orașului Vicovu de Sus.
Impactul a fost foarte violent, iar Dacia Logan grav avariată. Polițistul de la volan, Iustin Burlă, în vârstă de 22 de ani, domiciliat în Putna, a fost preluat de o ambulanță cu traumatisme grave la piciorul stâng. El a ajuns la Spitalul Județean Suceava, unde a fost internat pe secția de Ortopedie. Tânărul a suferit o fractură deschisă la osul superior al membrului stâng și o fractură de rotulă. Leziunile nu îi pun viața în pericol, dar sunt grave și vor necesita o perioadă lungă de recuperare.
Celelalte persoane implicate în accident nu au suferit leziuni, în ciuda violenței impactului. După cum se poate vedea și în fotografii, și Mercedesul a fost avariat grav.
Zi foarte grea pentru polițiștii de la Vicovu de Sus
Polițiștii ajunși la fața locului le-au pus etilotestul celor două femei implicate în accident, dar și polițistului rănit. La toți trei a rezultat alcoolemie 0.
Tânărul de doar 22 de ani lucrează în poliție din acest an, fiind încadrat din promoția de absolvenți de școli de agenți de poliție.
Polițiștii de la Vicovu de Sus au avut parte de o zi foarte grea pe 26 decembrie. Cu câteva ore înainte de acest accident aceștia au avut de gestionat un eveniment foarte grav și complicat: un accident mortal în care autorul, băut, a fugit de la fața locului.

Impactul a fost violent, ambele mașini fiind serios avariate
Impactul a fost violent, ambele mașini fiind serios avariate
Impactul a fost violent, ambele mașini fiind serios avariate
Impactul a fost violent, ambele mașini fiind serios avariate
Impactul a fost violent, ambele mașini fiind serios avariate
Impactul a fost violent, ambele mașini fiind serios avariate
Impactul a fost violent, ambele mașini fiind serios avariate
Impactul a fost violent, ambele mașini fiind serios avariate

Recomandări

Judecătorii au întors o decizie care îl scăpa de pușcărie pe un tânăr care a provocat un accident mortal pe trecerea de pietoni și a fugit

Campanie umanitară pentru o tânără care s-a născut în ziua în care i-a murit tatăl, apoi a fost crescută de stat. Are nevoie de o casă!

Accidentul de la ieșirea din Suceava, provocat de o tânără șoferiță de 18 ani, care a pătruns pe contrasens