Un bărbat în vârstă de 51 de ani s-a aruncat în fața trenului, în apropiere de halta Bănești. Nenorocirea s-a petrecut în după-amiaza zilei de 23 decembrie, în jurul orei 17.00. Trenul InterRegio 1765 Iași-Timișoara Nord circula cu peste 110 kilometri la oră în acea zonă, astfel că polițiștii ajunși la fața locului au găsit scene de coșmar.
Inițial, cadavrul bărbatului nu a putut fi identificat.
A doua zi, după cercetări, polițiștii de la Serviciul Județean Transporturi au stabilit că este vorba de un bărbat în vârstă de 51 de ani, din Fântânele. Bărbatul locuia cu mama sa și era bolnav de epilepsie. Să bănuiește că acesta era într-o depresie care s-a accentuat înainte de sărbători.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz.