Fonduri

Proiecte de peste două milioane de euro, finanțate de la bugetul Primăriei Vatra Dornei

Primarul din Vatra Dornei, Ilie Boncheș
Primarul din Vatra Dornei, Ilie Boncheș

Primăria Vatra Dornei are în implementare trei proiecte finanțate de la bugetul local cu o sumă de peste două milioane de euro. Primarul din Vatra Dornei, Ilie Boncheș, a declarat că cea mai mare sumă a fost alocată pentru un proiect de asfaltare a mai multor străzi din municipiu. Ilie Boncheș a precizat că valoarea totală a proiectului este de 5,621 milioane de lei, acesta aflându-se în faza de execuție a lucrărilor. El a precizat că banii vor fi folosiți pentru asfaltarea străzilor Azurului, Piscului, Negrești, Gladiolelor și Ansamblul Transilvaniei. Primarul din Vatra Dornei a precizat că un alt proiect de infrastructură rutieră, care se află în faza de execuție a lucrărilor, este cel pentru modernizarea străzilor Crinului, Scorușului, Cetinei și a tronsonului doi din str. Aluniș. Tot în cadrul acestui proiect sunt incluse lucrări pentru reglementarea circulației rutiere și pietonale, respectiv sens giratoriu la piață și amenajare sens unic urcare pe str. Unirii – coborâre pe str. 22 Decembrie, precum și amenajarea unei benzi de preselecție pe Calea Transilvaniei. Ilie Boncheș a arătat că valoarea proiectului este de aproximativ 795.000 de lei.
El a spus că anul acesta au început și lucrările pentru reabilitarea fațadei Primăriei Vatra Dornei, proiect pentru care de la bugetul local s-a alocat o sumă de aproape 2,8 milioane de lei.

Recomandări

În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor

Primăria Vatra Dornei a dotat toate unitățile de învățământ din municipiu cu mobilier nou și echipamente moderne printr-un proiect de peste 1,1 milioane de euro

Gheorghe Șoldan a cerut urgentarea lucrărilor de modernizare a unuia dintre cele mai spectaculoase drumuri din județ, Panaci – Bilbor

Drumul Panaci - Bilbor va scurta cu aproape 100 de kilometri legătura rutieră dintre Vatra Dornei și Toplița

Șoldan anunță proiecte din fonduri europene de peste 8 milioane de euro pentru reabilitarea energetică a patru clădiri publice din Suceava

Cei 15 milioane de euro alocați prin mecanismul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava

Cei 15 milioane de euro din programul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava

Municipiul Vatra Dornei a găzduit festivalul „Zilele Culturii Japoneze”, o punte între tradițiile nipone și spiritul bucovinean

Municipiul Vatra Dornei a găzduit festivalul „Zilele Culturii Japoneze la Vatra Dornei”, o punte între tradițiile nipone și spiritul bucovinean