Polițiștii suceveni, în colaborare cu voluntarul englez Brian Douglas, le-au dus și în acest an cadouri unor copii din familii nevoiașe. Au fost alese familii pe care polițiștii de la Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității Suceava le cunoșteau deja din alte campanii umanitare pe care le-au organizat.
În perioada 21-24 decembrie 2018, peste 50 de copii proveniți din familii nevoiașe au primit cadouri de Crăciun, dar și dulciuri. Polițiștii, împreună cu Moș Crăciun – Brian Douglas, au oferit cadouri copiilor din familiile care locuiesc în cătunul neelectrificat din proximitatea comunei Stroiești. Este o comunitate în care trăiesc nu mai puțin de 16 copii. Unii dintre ei au rezultate foarte bune la școală chiar dacă sunt nevoiți să își facă temele în frig. Acești copii pot să-și facă temele la ore mai târzii tot datorită lui Brian Douglas, care le-a dus în toamna acestui an generatoare electrice, alimentate cu panouri solare. Datorită acestor generatoare familiile din casele neelectrificate pot avea în casă trei becuri, o lampă cu lumină mai puternică în caz de nevoie, dar și un miniîncărcător pentru telefonul mobil.
Au mai primit cadouri de la “Moș Crăciun polițist” copii din localitatea Românești, comuna Grănicești. Moș Crăciun a ajuns și la Drăgoiești, la familia cu doi copii rămasă fără casă în urma unui puternic incendiu.
Comisarul-șef Ionuț Epureanu, coordonatorul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității Suceava, i-a mulțumit pentru colaborarea foarte fructuoasă din acest an voluntarului Brian Douglas, devenit cel mai vechi și loial partener al polițiștilor în acțiunile pe linie de prevenire, cu o largă componentă umanitară.
“Sunt gesturi venite din suflet și acțiuni menite să aline suferința unor oameni cu care viața nu a fost atât de darnică. Sunt copii care au fost cuminți, care își ajută părinții la treburile casnice și care merg la școală și au rezultate bune, pe care însă soarta uneori îi uită și îi împinge spre marginalizare și izolare din motive subiective ce țin de cele mai multe ori de lipsurile financiare ale familiei”, a spus Ionuț Epureanu.