Cu nepăsare

Lanț de infracțiuni comise la volan de doi bărbați, care au ignorat total legislația rutieră



Doi indivizi, care s-au urcat la volan și au produs fiecare câte un accident rutier, ignorând normele elementare de circulație rutieră, sunt cercetați pentru comiterea mai multor infracțiuni.
În primul caz este vorba de un bărbat de 32 de ani, care în toiul nopții de duminică spre luni, aflându-se la volanul unei autoutilitare prin comuna Fundu Moldovei, a avariat un autoturism în parcarea unui magazin din sat. Polițiștii ajunși la fața locului în urma unui apel la 112 au constatat că autoturismul fusese avariat de o autoutilitară, al cărei șofer a plecat de la fața locului, fiind găsit pe un drum județean din localitate. În urma cercetărilor întreprinse s-a constatat că autoutilitara nu avea plăcuțe de înmatriculare, fiind radiată din circulație, iar bărbatul de 32 de ani, identificat ca fiind cel care a produs accidentul, nu avea permis de conducere pentru nici o categorie auto. Întrucât acesta mirosea a alcool, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat probe de sânge la spital. El este cercetat acum în cadrul unui dosar penal deschis pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul neînmatriculat, conducerea unui autovehicul fără permis de conducereși conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
În noaptea de Ajun, în jurul orei 01.20, o tânără din Moara a sesizat la 112 faptul că a fost implicată într-un accident rutier în comuna Dărmănești, iar șoferul celuilalt autoturism se află sub influența băuturilor alcoolice.
Cercetările au arătat că accidentul s-a produs în momentul în care tânăra a făcut o manevră de întoarcere, autoturismul condus de aceasta fiind acroșat de mașina unui tânăr de 22 de ani, din Șerbăuți. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ pentru tânăra de 21 de ani și de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru tânărul de 22 de ani, căruia, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că tânărul de 22 de ani nu are permis de conducere pentru nici o categorie auto, iar autoturismul i-a fost încredințat pentru a fi condus de un tânăr de 25 de ani, tot din comuna Șerbăuți, care se afla în autoturism împreună cu alți prieteni.
Cercetările sunt continuate pentru tânărul de la volan sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar față de tânărul de 25, proprietarul mașinii, pentru comiterea infracțiunii de încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știa că nu posedă permis de conducere.



Recomandări

Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava

Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava
Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava

Accident violent în Suceava, cu un autoturism intrat într-un autobuz. Doi răniți și cinci mașini implicate în total

Accident violent în Suceava, cu un autoturism intrat într-un autobuz. Doi răniți si cinci mașini implicate în total
Accident violent în Suceava, cu un autoturism intrat într-un autobuz. Doi răniți si cinci mașini implicate în total

Suceava stă mai bine la capitolul mortalitate în accidente rutiere în acest an. Iașiul și Clujul au ajuns în fruntea clasamentului negru