Cu tupeu

Fără permis și băută la volan, o șoferiță nu a oprit la semnalul regulamentar al polițiștilor



Fără permis și băută la volan, o șoferiță nu a oprit la semnalul regulamentar al polițiștilor.
Incidentul s-a petrecut în timpul nopții de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 00.40, în timp ce o patrulă din cadrul Secției de Poliție Rurală Gălănești supraveghea traficul rutier pe DN 2E, în comuna Vicovu de Jos. La un moment dat polițiștii au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism Hyundai înmatriculat în Marea Britanie, care se deplasa dinspre Voitinel spre Vicovu de Jos. Cel de la volan a ignorat semnalele polițiștilor, continuându-și deplasarea și mărind viteza de deplasare. Polițiștii au pus în mișcare autospeciala de poliție pentru a urmări autoturismul, care după o porțiune de drum parcursă a oprit pe marginea drumului.
Polițiștii ajunși la mașină au avut surpriza de a constata că la volan se afla o femeie de 30 de ani, din comuna Vicovu de Jos, despre care în urma verificărilor făcute s-a constatat că nu are permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. Întrucât șoferița mirosea a alcool, a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condusă la Spitalul Municipal Rădăuți pentru recoltarea unor probe de sânge.
Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.



Recomandări

Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava

Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava
Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava

Suceava stă mai bine la capitolul mortalitate în accidente rutiere în acest an. Iașiul și Clujul au ajuns în fruntea clasamentului negru