Apel umanitar, lacrimi şi speranţe pentru Larisa, micuţa rănită grav în accidentul în care a murit mama ei

Fetiţa în vârstă de un an şi jumătate rănită foarte grav în groaznicul accident petrecut la mijlocul lunii noiembrie pe trecerea de pietoni din faţa Palatului de Justiţie, accident în urma căruia mama micuţei, Irina Airinei, în vârstă de 40 de ani, a murit, a revenit de sărbători acasă.

Din păcate, micuţa Larisa este încă foarte departe de a fi bine, însă tatăl ei a fost nevoit să revină acasă în perioada sărbătorilor, pe perioada cât clinica de recuperare din Capitală care se ocupă de micuţă este închisă. Totuşi, speranţe sunt, iar lupta micuţei pentru viaţă este impresionantă. Cei care au vizitat-o în aceste zile au trecut prin momente grele, în care au realizat cât de mult valorează că cei de lângă ei sunt sănătoşi şi că problemele cotidiene sunt nimicuri în comparaţie cu necazurile altora. 

Mesajul emoţionant al pompierului care a mers să o viziteze pe Larisa

Sublocotenentul Alin Găleată, ofiţerul pentru relaţii cu presa al pompierilor militari suceveni, a postat un mesaj plin de emoţii după ce a vizitat-o, acasă, pe Larisa:

„LARISA şi VICTOR s-au întors acasă pentru două săptămâni, cât centrul de recuperare pentru copii din Bucureşti va fi închis.
Micuţa luptătoare a învins prognosticurile negative, care nu-i mai dădeau şanse să mai respire singură vreodată sau... chiar să mai respire... Însă, chiar şi aşa, Victor mi-a spus că drumul pe care îl are de parcurs este unul lung şi anevoios...

Am urcat treptele până la etajul V, la apartamentul de la mansardă, unde cei trei - Irina, Victor şi Larisa - îşi aveau universul lor, completat acum doar de amintirea Irinei... Amintire puternică, pentru că <amprenta> ei se află în fiecare centimetru pătrat din căminul lor...
Peste tot, numai bagaje. Lucruri pe care Victor le-a adus de la Bucureşti, unde a stat în ultima lună, veghind la căpătâiul Larisei, şi unde a învăţat mai multă medicină decât a ştiut toată viaţa...

Victor vorbeşte mult. Foarte mult, cum avea să mărturisească chiar el. Dar e unul din modurile în care se reîncarcă. Îşi ia energia necesară pentru a duce această luptă mai departe. Lupta pentru recuperarea copilului său, lupta pentru recuperarea lui...
Omul acesta nici nu a avut timp să-şi plângă soţia cum trebuie... Pentru că trebuie să fie tare pentru Larisa! Nu are încotro!
Şi este. Îl priveam cum pregăteşte medicaţia micuţei şi fiecare lucru pe care îl avea de făcut. Totul cu precizie, pe ore, pe zile, pe viaţă...

L-am aşteptat să termine şi abia apoi am intrat împreună în camera alăturată, unde se afla Larisa...
Nu sunt cuvinte să exprime ce am trăit acolo, în acel micuţ, dar cochet dormitor, pe patul căruia era aşezată micuţa... Alături, era bunica ei, mama Irinei, care se ruga neîncetat, copleşită de durere şi dor...
Am îngenuncheat amândoi lângă micuţă, iar Victor i-a administrat medicaţia cu o seringă, printr-un tub. De altfel, peste tot trupuşorul acela fraged, erau tuburi... Micuţa se zvârcolea, fiind agitată şi după drumul lung parcurs aproape toată ziua...
Un îngeraş bălai, care acum doar 5 săptămâni în urmă era vioi şi repeta literele alfabetului împreună cu mama sa... Cele două, se jucau de dimineaţă până la apus şi erau nedespărţite... Iar acum, Victor va trebui să-i fie şi tată, şi mamă, pentru tot restul vieţii...
Durerea se citea pe faţa ei. Trupuşorul era slăbit de încercările din ultima perioadă. O imagine sfâşietoare, care ar fi întors la Dumnezeu chiar şi pe cel mai înverşunat ateu. Câteodată, deschidea ochii larg şi se uita fix, cu o privire care trecea <prin o mie de ziduri>, cum spunea Victor... Dar e acolo. Se întoarce atunci când aude glasul tatălui său sau la orice zgomot, semn că aude foarte bine.
<O să fie bine! O să fie bine!> Victor o mângâie pe căpuşor şi îi repetă la nesfârşit cuvintele. <Tati e cu tine.... Mami e cu tine... Şi Kity (pisica) e cu tine... O să fie bine!>

Nu mi-am putut stăpâni lacrimile, însă, mai târziu, singur în maşină, am tras un bocet în toată regula. Aşa, de descărcare, după ce <m-am hrănit> acolo, sus, lângă patul de suferinţă al îngeraşului...”

Apel umanitar

Tatăl care are de dus această grea luptă o să aibă nevoie de foarte mulţi bani, pe toată perioada de recuperare în care va face nenumărate drumuri la Bucureşti, poate chiar şi în străinătate. O perioadă despre care nimeni nu poate şti dacă va fi de rândul lunilor sau al anilor. Cert este că acest om nu poate fi lăsat singur în această luptă cruntă pe care i-a hărăzit-o destinul.

Contul RO87 UGBI 0000 3320 0310 7RON este deschis la Garanti Bank Suceava, pe numele Maniliuc Victor Daniel.

Cont la Banca Transilvania, pentru cei ce nu au posibilitatea să pună în cont la Garanti, RO45BTRLRONCRT00K1277202, pe numele Maniliuc Victor Daniel.