Nominalizare

Încă o tânără din județ, finalistă la Gala pentru Excelență Academică în Străinătate



Sabina Burlă
Sabina Burlă

Săptămâna aceasta v-am prezentat doi dintre tinerii suceveni care sunt în finala competiției pentru Excelență Academică în Străinătate, eveniment care vizează recunoașterea meritelor studenților români care studiază și se remarcă în cadrul celor mai reputate universități din străinătate.
Din lista noastră lipsește, pe nedrept, dintr-o neintenționată omisiune, cea de-a treia tânără din județ care a intrat pe lista scurtă a singurului eveniment național destinat promovării meritelor și valorii studenților români din întreaga lume.
Este vorba despre Sabina Burlă, finalistă la categoria “Studentul anului în România”.
Potrivit organizatorilor, Sabina este student doctorand la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca și este implicată în dezvoltarea și optimizarea de modele in vitro ca alternativă la testarea pe animale de laborator. În ianuarie 2018 a început stagiul de mobilitate în cadrul Institutului de Știință și Tehnologie din Luxemburg, în Marele Ducat al Luxemburgului. Pe parcursul acestui an a lucrat într-un grup foarte dinamic, atât din punct de vedere științific, cât și cultural, fapt care i-a permis să se dezvolte atât pe plan profesional, cât și în plan personal. Fiind unul dintre puținii studenți români care au avut formidabila șansă să lucreze în cadrul acestui institut, a fost un excelent ambasador al țării noastre. Șederea sa în Luxemburg a fost facilitată printr-o bursă Erasmus+ de plasament și două proiecte de mobilitate pentru cercetători câștigate în competițiile Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării.
Trei suceveni în finală
Pe lângă Sabina Burlă, în finala Galei au mai fost selectați Alexandru Pahomi, din Suceava, și Elena Andreea Teleagă, din Rădăuți.
Reamintim că Elena Andreea Teleagă este finalistă în cadrul secțiunii Arte. Este artist vizual și studiază un program de master în Londra, la Slade School of Fine Art, ce aparține de University College London, secția Fine Art Media, pe perioada 2017-2019.
Alexandru Pahomi este nominalizat la categoria “Studentul anului în România”. Este student doctorand, cu bursă, în anul I, în cadrul Școlii doctorale de Chimie a Universității de Vest din Timișoara.
Ediția 2019 a Galei pentru Excelență Academică în Străinătate va avea loc pe 8 ianuarie și are o însemnătate deosebită pentru Liga Studenților Români din Străinătate, marcând celebrarea a 10 ani de promovare și sprijinire a excelenței academice românești. Câștigătorii vor fi selectați de un juriu alcătuit din personalități ale societății românești din mediul academic și profesional.
Potrivit organizatorilor, misiunea Galei Ligii Studenților Români din Străinătate reprezintă recunoașterea meritelor academice și extracurriculare ale participanților, premiate prin cele opt categorii ale Premiilor LSRS.



Recomandări

Vizită a rectorului USV, Mihai Dimian, la Universitatea din Cernăuți, în scopul consolidării legăturilor academice dintre instituții

Rectorul USV, Mihai Dimian, împreună cu oaspeți și gazde ale întâlnirii, în fața Universității din Cernăuți
Rectorul USV, Mihai Dimian, împreună cu oaspeți și gazde ale întâlnirii, în fața Universității din Cernăuți

Vizită a rectorului USV, Mihai Dimian, la Universitatea din Cernăuți, în scopul consolidării legăturilor academice dintre instituții

Rectorul USV, Mihai Dimian, împreună cu oaspeți și gazde ale întâlnirii, în fața Universității din Cernăuți
Rectorul USV, Mihai Dimian, împreună cu oaspeți și gazde ale întâlnirii, în fața Universității din Cernăuți

Conferențiar univ. dr. Cristian Opariuc-Dan: „Mi-aș dori mult să ne întoarcem la cercetările din trecutul nu prea îndepărtat, atunci când cercetătorul era chiar interesat de ideea lui de cercetare și petrecea luni întregi rafinând-o”