Circulația pe podul mare de pe DN 2H Milișăuți-Rădăuți a fost reluată începând de ieri, la mai puțin de șase luni de la ziua în care podul a fost închis din cauza avariilor grave suferite după inundațiile de la finele lunii iunie. Circulația de pe pod a fost închisă în dimineața zilei de 1 iulie și a fost reluată luni, 17 decembrie, la ora 10.00, după o scurtă inaugurare la care au participat reprezentanți ai beneficiarului lucrării, ai constructorului, ai Primăriei Milișăuți și prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi.
Lucrările de reparații au fost efectuate de firma SC Geiger Transilvania, sub coordonarea Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași.
Inginerul Romeo Caciuc, șeful Secției Drumuri Naționale Suceava, a vorbit despre ritmul lucrărilor și operativitatea cu care s-au executat: „A fost un efort susținut al colegilor din DRDP Iași, care s-au mobilizat exemplar în ceea ce privește derularea procedurilor de achiziție în regim de urgență, astfel că, la finele lunii august, am putut începe lucrările. Din motive de operativitate, s-a optat pentru detonarea pilei numărul 6 și a ultimelor două deschideri ale podului, după care s-a trecut la reconstruirea acestora. Mulțumim pe această cale constructorului, care a dat dovadă de operativitate și seriozitate maximă, dar și autorităților locale și județene, care ne-au sprijinit în toate demersurile noastre, de la închiderea circulației și până la finalizarea lucrărilor”.
Prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi, a salutat redeschiderea circulației pe pod, subliniind totodată eforturile depuse, pe care le consideră însă „un act de normalitate”.
În lunile în care podul a fost închis pentru reparații, circulația s-a derulat, în mare parte, pe un pod provizoriu, din tuburi, realizat în urma unui parteneriat public-privat încheiat între Primăria Milișăuți și firma Test Prima. Contestat de unii, podul provizoriu s-a dovedit o soluție bună pentru a prelua mare parte din traficul spre Rădăuți.
DRDP Iași a transmis că lucrările au costat 6,4 milioane de lei și au durat efectiv trei luni și jumătate. În tot acest timp, s-a procedat la reconstruirea noii pile a podului și montarea a 12 grinzi, aferente celor două deschideri, culminând cu refacerea căii de rulare, turnarea a două straturi asfaltice, amenajarea trotuarelor și a parapetului pietonal.
Podul de la Milișăuți a fost construit în anul 1962, are o lungime totală de 200 m, șapte deschideri și o lățime a părții carosabile de 6,30 m. Obiectivul este unul de importanță majoră pentru județul Suceava, fiind o punte de legătură între Suceava, Rădăuți, Putna și Câmpulung Moldovenesc.