Deputatul PSD de Suceava Maricela Cobuz a declarat că în ultima ședință, Guvernul României a adoptat mai multe proiecte sociale importante pentru români. „În ultima perioadă s-au lansat în spațiul public informații care anunțau înghețarea salariului din sectorul bugetar și a voucherelor de vacanță pentru anul 2019. Astfel, Guvernul României va majora, începând cu 1 ianuarie 2019, salariul minim brut la 2.080 de lei, respectiv 2.350 de lei pentru angajații cu studii superioare și o vechime de cel puțin un an în domeniul acestor studii”, a spus Maricela Cobuz. Ea a adăugat că majorarea salariului minim brut pe țară garantat în plată la 2.080 de lei reprezintă o creștere de 9,47%, iar nivelul de 2.350 de lei aplicat pentru personalul cu studii superioare reprezintă o creștere de 23,68%. Ea a adăugat că în anul 2019 salariile și pensiile vor continua să crească potrivit Legii salarizării unitare adoptate de Parlamentul României și a Legii sistemului unitar de pensii publice.
„Cu alte cuvinte, salariile și pensiile nu vor fi înghețate, ci vor crește semnificativ conform Programului de Guvernare”, a subliniat deputatul PSD de Suceava. Maricela Cobuz a precizat că pentru următorii doi ani, 2019-2020, se vor acorda voucherele de vacanță angajaților din sistemul public la valoarea de 1.450 de lei, pentru stimularea și dezvoltarea turismului românesc. Ea a explicat că anul acesta, peste 1,2 milioane de persoane au primit aceste vouchere de vacanță pe care le-au utilizat în unități de cazare din România, măsură care a dus la o creștere cu peste 5% a numărului de turiști români care au ales să petreacă concediul în țară.