Rădăuți

Programul manifestărilor prilejuite de sărbătorile de iarnă și Anul Nou



Municipalitatea rădăuțeană a pregătit un program deosebit pentru cetățenii localității, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, program care cuprinde, în afară de spectacole de datini și obiceiuri, o serie de manifestări artistice pentru toate gusturile. Luna decembrie a debutat la Casa Municipală de Cultură cu „Klavier Art Duo Festival – Rădăuți 2018”, ediția a II-a, singurul festival de pian la patru mâini care se organizează la nivel național, iar pe scena rădăuțeană evoluează, până pe 5 decembrie, artiști consacrați în domeniu.
Pentru după amiaza zilei de 6 decembrie, de la ora 16.00, pe platoul din vecinătatea statuii ecvestre a lui Bogdan Vodă, prin grija Primăriei și a Casei Municipale de Cultură, va fi organizat spectacolul pentru copii „Vine Moș Nicolae”, iar cei mici vor primi daruri.
Pe 8 decembrie, la Muzeul Etnografic ”Samuil și Eugenia Ioneț” va fi vernisată expoziția de măști și obiecte pentru obiceiurile de iarnă „Sărbătorile de iarnă în universul tradițional bucovinean” și se va organiza un „Atelier de Crăciun”, unde se vor realiza decorațiuni de Crăciun prin diferite tehnici.
Pe 16 decembrie, de la ora 17.00, pe scena Casei de Cultură se va desfășura un „Concert de Crăciun” susținut de Orchestra Școlii de Muzică din Ciudei – Ucraina, alături de Orchestra „Florile Bucovinei” a Casei de Cultură Rădăuți.
Galeriile de Artă Rădăuți vor găzdui luni, 17 decembrie, vernisajul expoziției de pictură „Hristos se naște, slăviți-L”, ediția a IX-a, iar pe 20 decembrie, de la ora 18.00, la Casa de Cultură se va desfășura ediția a X-a a concertului de colinde „Feeria Crăciunului”, unde vor concerta coralele „George Enescu” din Dorohoi, „Sf. Procopie” din Milișăuți, „Dor Voces” din Dornești, „Sf. Ierarh Leontie” din Rădăuți și alți invitați.
Pe 21 decembrie, la Monumentul Eroilor Revoluției, de lângă Catedrală, va fi oficiată o slujbă religioasă și vor fi depuse coroane de flori în memoria eroilor din decembrie 1989.
Revelion 2019: Show cu Roxana Nemeș și trupa Narcotic Sound
Pentru 22 decembrie, de la ora 18.00, organizatorii au pregătit la Casa de Cultură un spectacol dedicat sărbătorilor de iarnă, un spectacol extraordinar cu Ianna Novac și cvartetul Passione. Pe 23 decembrie, la foișorul din parcul central, pe acordurile Fanfarei de Promenadă „Florile Bucovinei” a Casei Municipale de Cultură, Moș Crăciun va împărți cadouri copiilor care vor fi prezenți în centrul municipiului. În zilele de 27 și 28 decembrie, administrația locală rădăuțeană va primi colindători la sediul primăriei, iar pe 30 decembrie, în piața centrală, aproape 20 de formații din județul Suceava, dar și din județele învecinate, vor participa la „Festivalul de datini și obiceiuri de Anul Nou”. Pentru noaptea dintre ani, organizatorii, Primăria Rădăuți și Consiliul Local Rădăuți, în colaborare cu Casa Municipală de Cultură Rădăuți, au pregătit în piața centrală un show susținut de Roxana Nemeș și trupa Narcotic Sound, care se va finaliza cu un grandios foc de artificii.
Economistul Silviu Ursescu, membru în comisia de organizarea a evenimentelor prilejuite de sărbătorile de iarnă, a declarat: „Ne-am străduit să realizăm un program cât mai divers pentru această perioadă, program cu care să reușim să satisfacem gusturile celor mai mulți dintre rădăuțeni. Sperăm că localnicii vor aprecia aceste manifestări și că vom avea parte cu toții de sărbători fericite. La mulți ani tuturor rădăuțenilor!”



Recomandări

Fălticeniul investește peste 11 milioane de lei în transformarea Cinematografului „Doina” într-un Centru Cultural Multifuncțional

Contractul pentru execuția lucrărilor a fost semnat de către primarul Gheorghe Cătălin Coman și reprezentantul firmei SYM RSC SRL
Contractul pentru execuția lucrărilor a fost semnat de către primarul Gheorghe Cătălin Coman și reprezentantul firmei SYM RSC SRL

Zeci de formații din șase țări au adus și anul acesta folclorul autentic la Câmpulung Moldovenesc în cadrul Festivalului Internațional „Întâlniri Bucovinene”

Zeci de formații din șase țări au adus și anul acesta folclorul autentic la Câmpulung Moldovenesc în cadrul Festivalului Internațional „Întâlniri Bucovinene”

A început sărbătoarea ocrotitorului Cetății Sucevei, Sfântul Ioan cel Nou, palladium al Moldovei de peste șase veacuri

A început sărbătoarea ocrotitorului Cetății Sucevei, Sfântul Ioan cel Nou, palladium al Moldovei de peste șase veacuri
A început sărbătoarea ocrotitorului Cetății Sucevei, Sfântul Ioan cel Nou, palladium al Moldovei de peste șase veacuri

Lumina Soarelui și Taina Tradiției – Ediția I a Concursului „Cultul Soarelui în folclorul și arta populară românească”, la Colegiul Tehnic „Ferdinand I” Rădăuți