Google
 
joi, 15 nov 2018 - Anul XXIII, nr. 258 (6968)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,6495 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,0769 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe Google+ Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Tragic

O femeie a murit, iar copilul ei de 1 an şi 6 luni se află în comă, în urma unui groaznic accident petrecut pe o trecere de pietoni din Suceava

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

O femeie şi copilul ei în vârstă de un an şi şase luni au fost spulberaţi ieri la prânz pe trecerea de pietoni de lângă Tribunalul Suceava, de o maşină condusă de un tânăr şofer grăbit, care nu le-a acordat prioritate. Accidentul s-a petrecut în jurul orei 13.00, martorii spunând că în urma impactului puternic femeia a fost proiectată prin aer câteva zeci de metri. Aceasta a suferit leziuni foarte grave, fiind găsită de echipajul ambulanţei în stare de inconştienţă și decedând mai târziu la spital. Copilul a fost proiectat şi el cu tot cu căruciorul în care se afla, la câţiva metri pe trotuarul din dreapta, fiind găsit şi predat echipajului de pe ambulanţă de martorii aflaţi la faţa locului. Maşina, despre care martorii spun că avea viteză mare, era condusă de un tânăr de 26 de ani, care avea permis de conducere de un an.  Acesta a declarat că femeia şi copilul i-au apărut brusc în faţă şi nu i-a mai putut evita.

 

Filmul unui accident teribil, în care cele două victime sunt spulberate pe trecerea de pietoni

Nenorocirea s-a petrecut în timp ce Irina Airinei, femeia în vârstă de 40 de ani, se afla la plimbare cu copilul de un an și 6 luni, plimbare pe care o făcea zilnic în zona Areni, unde locuia. Femeia era căpitan la Școala de Subofițeri Jandarmi Fălticeni și se afla în concediu de creștere a copilului. În jurul orei 13.00 ea a ajuns la trecerea de pietoni din apropierea Palatului de Justiție și a început să traverseze spre blocurile aflate peste drum. La un moment dat, după ce a depășit cele două benzi dinspre Tribunal, femeia a fost izbită în plin de un autoturism marca Audi, înmatriculat în județul Constanța. Impactul a fost atât de puternic, încât femeia a fost pur și simplu proiectată prin aer circa 40 de metri, pe trotuarul cel mai apropiat. Martor la aceste momente dramatice a fost Alin Rusu, un bărbat care ne-a relatat cele petrecute: ”Am auzit o bufnitură mare și eu eram acolo, la intrarea spre scara asta. În momentul în care m-am întors, femeia zbura prin aer și mi-a venit în picioarele mele, că nu am știut cum să mă întorc.  Și mașina a ajuns în partea ailaltă, nici nu a frânat, s-a dus...Copilul a rămas aici, l-am văzut zburând cu căruciorul...” În urma impactului, căruciorul în care se afla copilul a fost proiectat pe același trotuar, bucăți din roțile acestuia fiind împrăștiate în toată zona. Autoturismul, despre care martorii spun că avea viteză mare, a frânat cu greu după impact și a derapat, oprindu-se  la aproape 100 de metri de trecerea de pietoni.

 

Echipajele ambulanțelor le-au preluat pe cele două victime în stare foarte gravă

Până la venirea ambulanțelor, martorii au încercat să le dea o mână de ajutor celor două victime, copilul fiind recuperat practic de pe trotuarul străzii. În urma puternicelor lovituri la cap, femeia se afla în stare de inconștiență, fiind preluată de echipajul SMURD , care a început manevrele de resuscitare. În stare gravă se afla și fetița de un an și 6 luni, care a fost la rândul ei preluată de un echipaj al ambulanței și transportată la spital. Din păcate, în urma leziunilor grave, incompatibile cu viața, eforturile medicilor de a o salva pe femeie au fost zadarnice, la spital fiind declarat decesul acesteia. ”Victimele au fost aduse în stare foarte gravă, mama copilului a fost adusă în stop cardio respirator de către echipajul SMURD, cu manevre de resuscitare în curs. Manevrele de resuscitare au fost începute de la locul accidentului de către echipajul SMURD și de către doi medici, care treceau întâmplător pe acolo. Un medic pediatru a ieșit din casă și s-a deplasat să acorde ajutor, la fața locului acționând și un medic anestezist din spital. Din păcate, leziunile mamei copilului au fost foarte grave, s-a continuat resuscitarea în cadrul unității de primire urgențe, dar pacienta nu a ieșit din stop respirator, în ciuda eforturilor și a unei resuscitări prelungite. La ea predomina leziunea cranio-cerebrală, după un traumatism cranio-cerebral sever. Din păcate a trebuit să declarăm decesul pentru mama copilului”, ne-a declarat medicul Diana Munteanu, din cadrul Unității de Primire Urgențe. Starea fetiței de 1 an și 6 luni este însă foarte gravă, după ce a suferit lovituri puternice la cap, o hemoragie craniană, leziuni cerebrale, precum și contuzii pulmonare și hepatice. Ea a rămas internată în secția de Anestezie și Terapie Intensivă, cu un prognostic rezervat.

 

Tânărul care a provocat accidentul se grăbea și a observat prea târziu femeia cu căruțul

Cercetările întreprinse de polițiști au arătat faptul că principalul vinovat de comiterea gravului accident este șoferul autoturismului Audi, Iulian Chetrariuc, de 26 de ani din comuna Mitocu Dragomirnei, care nu a acordat prioritate de trecere femeii și copilului acesteia, pe marcajul de trecere pentru pietoni. Tânărul are permis de conducere de un an de zile, martorii spunând despre mașina pe care o conducea în momentul accidentului că avea viteză mare. El ne-a declarat că a încercat să evite impactul, dar era deja prea târziu când victimele i-au apărut brusc în față. ”Aveam poate și ceva viteză, veneam pe prima bandă, doamna a ieșit dintre mașini, am știut că nu pot frâna, am vrut să o evit pe partea dreaptă, pe banda astălaltă, și a sărit în fața mea.  Eu nu am frânat pentru că am vrut să o evit. Am avut intenția să o evit și ea a sărit cu căruciorul în fața mea. Îmi pare foarte rău, aveam și un pic de viteză, aveam 70 poate. Asta e, aveam viteză, mă grăbeam undeva”, ne-a declarat Iulian Chetrariuc, șoferul mașinii. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar la spital i s-au prelevat două mostre de sânge pentru a se stabili dacă nu a consumat alte substanțe interzise. El a fost audiat în timpul după-amiezii de ieri, fiind acuzat de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Pe numele său a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, fiind introdus aseară în arestul IPJ Suceava.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului O femeie a murit, iar copilul ei de 1 an şi 6 luni se află în comă, în urma unui groaznic accident petrecut pe o trecere de pietoni din Suceava.
 Vizualizări articol: 6897 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi
O femeie a murit, iar copilul ei de 1 an şi 6 luni se află în comă, în urma unui groaznic accident petrecut pe o trecere de pietoni din Suceava5.052

Iulius Mall Suceava
AnnaCori
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Politie la fiecare zebra trimis de
(15 nov 2018, 11:25:35
Traversez orasul din Burdujeni in Sf. Ilie in fiecare dimineata si observ ca in zona scolilor/liceelor mereu sunt echipaje(foarte bine), ce-i drept cand ma intorc seara nu mai sunt.. dar daca suntem atat de prosti sa stea politia dupa noi la fiecare trecere 24/24 ca maimuta numai cu paru se educa... sa nu mai moara oameni pe trecere ca noi ne grabim.... spre ce ne grabim? nu tot acolo ajungem?? chir sunt vitale 5-10 minute?
Nu mai bine ajungi mai tarziu, dar in siguranta si cu constiinta curata??
Toti facem parte din acest oras si trebuie sa ne respectam
Autentificaţi-vă pentru a posta comentarii!
Remember
Am uitat parola Înregistrare

Monitorul doreşte ca acest site să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ.
Din acest motiv, cei care postează comentarii la articole trebuie să respecte următoarele reguli:

1. Să se refere doar la articolul la care postează comentarii.
2. Să folosească un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legătura cu textul.
4. Username-ul să nu fie nume de personalităţi ale vieţii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greşeli, incoerenţă, lipsă de documentare etc.

Nerespectarea regulilor menţionate mai sus va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinţă interdicţia accesului la această facilitate a site-ului.



Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei