Un bărbat în vârstă de 79 de ani, din Bogdănești, a ajuns în stare gravă la Spitalul Municipal Fălticeni, după ce a fost atacat și mușcat de un urs, care i-a sfârtecat zona gâtului și i-a fracturat mandibula. Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Mihai Ardeleanu, a declarat că bărbatul avea hemoragie masivă, urmare a plăgii de la gât, și a fost transportat mai întâi la spitalul din Fălticeni, unde medicii i-au oprit sângerarea și apoi l-au trimis de urgență la Suceava.
„A fost chemat imediat de acasă doctorul Teodor Grecu, de la secția Chirurgie buco-maxilo-facială, care i-a scos așchiile din mandibula sfărâmată și a rezolvat hemoragia de pe vena jugulară sfâșiată. Intervenția chirurgicală a durat trei ore, putem spune că a fost o operație artistică. Este o mare realizare, intervenția promptă a medicilor de la Fălticeni și operația realizată de doctorul Grecu, de la noi, i-au salvat viața”, a declarat dr. Ardeleanu. În prezent, pacientul este internat în secția Chirurgie BMF a Spitalului de Urgență Suceava.