Băuți la volan

Șoferi aflați sub influența alcoolului, protagoniști ai unor accidente rutiere



Două accidente rutiere produse în interval de câteva ore i-au avut drept autori pe doi bărbați care s-au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice. În urma primei coliziuni, o femeie de 60 de ani a fost rănită, iar în cel de-al doilea caz protagonistul accidentului a refuzat la spital recoltarea probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.
Luni seara, în jurul orei 19.30, în timp ce conducea un autoturism marca VW pe DN 17, în comuna Poiana Stampei, un localnic de 39 de ani, din cauza neatenției și a consumului de alcool, a scăpat autoturismul de sub control și a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune frontală cu un autoturism marca Mazda, condus regulamentar de un bărbat de 61 de ani, din municipiul Brașov.În urma impactului, o femeie de 60 de ani, aflată pe bancheta din față a autoturismului Mazda, a fost rănită, având nevoie de îngrijiri medicale. În urma testării celor doi șoferi cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului din Poiana Stampei și negativ în cazul celuilalt șofer. Polițiștii fac cercetări în cadrul unui dosar penal deschis pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Nu a respectat indicatorul ”Cedează trecerea” și a intrat în coliziune cu un autoturism
În timpul nopții care a urmat, în jurul orei 01.30, o patrulă de poliție rutieră din cadrul Biroului Rutier Suceava a fost sesizată printr-un apel la 112 că pe bulevardul George Enescu din municipiul Suceava a avut loc un accident rutier, iar unul dintre conducătorii auto se află sub influența băuturilor alcoolice. În urma cercetărilor efectuate la locul accidentului, polițiștii au stabilit că în timp ce conducea un autoturism VW Vento pe strada Scurtă din oraș, un bărbat de 60 de ani, din municipiu, nu a respectat indicatorul ”Cedează trecerea” de la intersecția cu bulevardul George Enescu, intrând în coliziune cu un autoturism VW Jetta, condus regulamentar de un tânăr de 24 de ani, din municipiul Dorohoi. Din fericire, în urma impactului nimeni nu a fost rănit, iar testarea cu aparatul etilotest a arătat o valoare de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 60 de ani și negativă în cazul celuilalt șofer.
Transportat la Spitalul Județean Suceava, bărbatul cu alcoolemie a refuzat recoltarea probelor de sânge. Pe numele șoferului sucevean a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ”refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice de sânge”.



Recomandări

Judecătorii au întors o decizie care îl scăpa de pușcărie pe un tânăr care a provocat un accident mortal pe trecerea de pietoni și a fugit

Judecătorii au întors o decizie care îl scăpa de pușcărie pe un tânăr care a provocat un accident mortal pe trecerea de pietoni și a fugit
Judecătorii au întors o decizie care îl scăpa de pușcărie pe un tânăr care a provocat un accident mortal pe trecerea de pietoni și a fugit

Accidentul de la ieșirea din Suceava, provocat de o tânără șoferiță de 18 ani, care a pătruns pe contrasens

Accidentul de la ieșirea din Suceava, provocat de o tânără șoferiță de 18 ani, care a pătruns pe contrasens
Accidentul de la ieșirea din Suceava, provocat de o tânără șoferiță de 18 ani, care a pătruns pe contrasens