Senatorul PSD de Suceava Ioan Stan a ironizat, în ședința de ieri a Senatului, într-o declarație politică, „grija” instituțiilor europene și a președintelui României, Klaus Iohannis, pentru sistemul de justiție din România. „Am simțit imperativ dorința de a-mi manifesta mulțumirea, ba chiar recunoștința, față de grija manifestată de acei supervizori campați la Bruxelles, Veneția, Cotroceni și cine mai știe pe unde, față de presupuse probleme ale statului român, legate mai ales de domeniul justiției. Asta în condițiile în care au suficiente și serioase motive să-și canalizeze eforturile către propriile și deloc neglijabilele probleme”, a declarat senatorul. Acesta a arătat că, deși Comisia Europeană a fost informată „în legătură cu ceea ce Guvernul și Parlamentul au considerat a fi derapaje ale statului de drept și încălcări ale drepturilor omului, comise în numele luptei împotriva corupției”, aceste demersuri „s-au bucurat” ”de o deplină nebăgare în seamă”. Parlamentarul sucevean a declarat că partea română a solicitat Comisiei ca, în cadrul MCV, să se pronunțe în legătură cu „imixtiunea unor instituții din afara sistemului de justiție în actul de justiție propriu-zis, fenomenul justiției selective și șantajul sistematic exercitat de procurori asupra judecătorilor”, însă reacția a fost că „magistrații care au acceptat să lucreze pe baza informațiilor și indicațiilor necunoscute acuzaților au fost elogiați și chiar decorați de state membre ale UE”.
Stan a amintit de procesele câștigate la CEDO de români care au fost condamnați de instanțe din țară și au făcut închisoare, ulterior rejudecați și declarați nevinovați. De asemenea, a vorbit despre dosarele magistraților și de protocoalele secrete dintre Parchetul General și SRI.
Stan cere instituțiilor europene să respecte interesele României în Europa
„Iată că Parchetul General prezintă dovada ținerii sub control cu dosare penale a judecătorilor și chiar a unor procurori, afirmând că în perioada 01.09.2002 – 11.10.2018, un număr de 5151 dosare penale, având ca obiect infracțiuni ce ar fi fost săvârșite de magistrați, au fost soluționate de DNA. Putem aprecia câți magistrați sunt în cele 5151 dosare penale, dacă doar în cele 1965 de cauze soluționate în perioada 2014-2018 erau vizați 3420 de judecători și procurori. Ce să mai vorbim despre faptul că procurorul general a ținut la saltea protocoalele secrete încheiate de procuratură, despre care pretinde că nu aduc încălcare legilor în vigoare, dar mai ales protocolul care-i poartă semnătura, încheiat după numirea sa în funcție și care i-a asigurat calitatea de complice la abuzurile făcute de unii procurori”, a declarat Ioan Stan.
El s-a întrebat retoric dacă răspunsul premierului României la întrebările prim-vicepreședintelui Comisiei Europene Frans Timmermans va aduce, în sfârșit, lămurire „celor nedumeriți, dar teribil de îngrijorați”. „Putem să nădăjduim acest lucru în condițiile în care, paradoxal, comisarul pe Justiție al UE, dna Vera Jurova, care a trăit pe proprie persoană abuzuri ale justiției în țara sa, vorbim chiar de încarcerare, este unul dintre cei mai vocali critici ai modificărilor din justiție în România? Constituția României, ca de altfel toate constituțiile statelor membre ale UE, prevede o procedură legislativă care nu include avizul Comisiei de la Veneția. Dacă România a ținut și va continua să țină cont de opiniile acesteia este pentru că are încredere în experiența și expertiza ei. Dar, pentru că atunci când am ales să devenim membri ai UE, noi înșine ne-am redefinit în context european, suntem îndreptățiți să cerem ca instituțiile europene să înțeleagă și să respecte interesele României în Europa”, a mai spus senatorul PSD Ioan Stan.