Ultraj

Control judiciar pentru bărbatul care a aruncat cu un pahar în polițistul venit să aplaneze un scandal



Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au anunțat că au dispus măsura controlului judiciar față de bărbatul acuzat că l-a amenințat și a aruncat cu un pahar de sticlă într-un polițist de la Secția Burdujeni, în urma intervenției unui echipaj al secției la o casă de pariuri în care se deranja ordinea și liniștea publică.
Monitorul de Suceava a relatat în exclusivitate, în ediția de sâmbăta trecută, despre acest incident. Scandalul s-a petrecut în noaptea de miercuri spre joi a săptămânii trecute, în localul de pe strada Aurora din cartier, în apropiere de zona Orizont.
În acea noapte, polițiștii au fost chemați să intervină de două ori la acel local în care se reclama că este scandal, iar muzica este dată prea tare.
Echipajul care s-a deplasat la fața locului la al doilea apel la 112 a fost întâmpinat de un bărbat în vârstă de 49 de ani, care a fost foarte deranjat de noua apariție a oamenilor legii. Dănuț Pădurariu este acuzat că l-a amenințat cu acte de violență pe unul dintre agenți și l-a înjurat, după care a aruncat cu un pahar din sticlă în el, lovindu-l la piciorul drept.
Bărbatul de 49 de ani a fost condus forțat la Secția Burdujeni, pentru a fi audiat.
Procurorii l-au pus sub acuzare pe bărbatul de 49 de ani pentru ultraj și au decis ca inculpatul să fie cercetat în continuare sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, în sarcina acestuia fiind stabilite mai multe obligații, printre care și cele de a nu depăși limita teritorială a județului Suceava, de a nu se apropia de persoana vătămată și de a nu comunica pe nici o cale cu aceasta, cu alte părți și cu martori din dosar.
„Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt, a circumstanțelor de comitere a faptelor și a stabilirii răspunderii penale”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.
Inculpatul se bucură de prezumția de nevinovăție, până la o decizie definitivă a instanțelor de judecată.



Recomandări

Nota de plată stabilită de judecători pentru un individ care a făcut un live în care a spus că îl omoară pe primar

Nota de plată stabilită de judecători pentru un individ care a făcut un live în care a spus că îl omoară pe primar
Nota de plată stabilită de judecători pentru un individ care a făcut un live în care a spus că îl omoară pe primar

Un șofer care a acroșat fatal o bătrână și a fugit, în boxa acuzaților alături de doi complici care l-ar fi ajutat să șteargă urmele accidentului