Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 31 oct 2018 - Anul XXIII, nr. 245 (6955)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6625 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   12 imagini |   ø fişiere video

De mâine

Noile reguli de parcare la Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Parcarea în incinta Spitalului de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava este, din data de 1 noiembrie, contra cost. Unitatea medicală a amenajat 411 locuri de parcare cu plată și 23 de locuri fără plată.

Locurile fără plată sunt situate astfel: la intrarea în „Spitalul Nou”, pe poarta 2, pe partea dreaptă sunt 13 locuri, dintre care două pentru persoane cu handicap; în fața atelierului de reparații sunt 6 locuri și între Direcția de Sănătate Publică și atelierul de reparații 4 locuri.

Locurile cu plată din curtea „Spitalului Nou” sunt în număr de 273, cu următoarea distribuție:în fața stației de oxigen, de lângă Serviciul de Ambulanță până în fața secției Anatomie patologică; lângă UPU, zonă momentan închisă pentru lucrările de construcție a noului ambulatoriu; în fața spitalului (fosta parcare a medicilor),lângă centrala termică; parcarea adiacentă stației de oxigen; lângă corpul F; parcare morgă; parcare farmacie; parcare curte interioară magazie + Synevo; între Synevo și intersecție; în zona ambulatoriului; în fața panoului „Computer Tomograf”; la intrarea principală în spital; la poarta 1.

La „Spitalul Vechi” toate cele 138 de locuri de parcare sunt cu plată.

Managerul spitalului, Vasile Rîmbu, a declarat, ieri, că prin introducerea parcării cu plată obiectivul spitalului nu a fost acela de a realiza venituri sau de a deranja pacienții și personalul medical, ci de a civiliza accesul în curte, „din toate perspectivele: personal, vizitatori, pacienți, aparținători”. „Vrem să evităm aglomerația și să asigurăm circuite sigure și libere în permanență pentru urgențele medicale, pentru Salvări și pentru SMURD și pentru personalul care vine la serviciu. Cu ocazia asta evităm și parcarea unor autoturisme din cartierele vecine, de la instituțiile vecine și a celor care vin la piață”, a declarat Rîmbu.

El a precizat că nu există nici o excepție la plată „pentru persoane și instituții”, singurele autovehicule cu acces liber fiind autospecialele Serviciului de Ambulanță și ale SMURD, iar abonamentele sunt doar pentru angajații spitalului. Nicio persoană din afara unității medicale nu poate primi card de parcare.

 

Cardul de parcare al angajaților înregistrează în sistem ora sosirii, ora plecării și toate ieșirile

Potrivit managerului, până ieri la amiază își achiziționaseră abonamente de parcare 228 de angajați și mai erau cereri pentru încă 20 de locuri. Abonamentele sunt numerotate, fiecare salariat având numărul lui. La folosirea abonamentului, în sistem se înregistrează ora de intrare, ora de ieșire și fiecare ieșire a autoturismului din parcare, astfel încât este și o modalitate de control a respectării programului de lucru.

Abonamentul de parcare cu nr. 1 a fost achiziționat de managerul spitalului, Vasile Rîmbu, iar cel cu nr. 2, de liderul sindicatului din spital, Romică Bălan.

Accesul în parcările cu plată se face pe baza abonamentului, a tichetului plătit în numerar sau pe bază de card.

Parcarea rezervată vizitatorilor și aparținătorilor în intervalul orar 8.00-15.00 este cea din fața stației de oxigen, de lângă Serviciul de Ambulanță până în fața secției Anatomie patologică. Parcările din faţa spitalului și din curte în intervalul 8.00-15.00 sunt destinate personalului spitalului, dar dacă sunt locuri rămase libere după ora 8.30, vizitatorii, aparținătorii și pacienții au acces.

Pentru parcările „Spitalului Vechi” managerul estimează că vor fi 25-30 de abonamente, pe cele 138 de locuri amenajate. Ca urmare, acestea pot fi folosite de salariații care lucrează în „Spitalul Nou”, dar ajung cu întârziere la program și pierd locurile din faţa spitalului și din curte, precum și de pacienți și vizitatori.

După ora 15.00, când personalul din schimbul de dimineață pleacă acasă, vizitatorii au acces la toate parcările cu plată, în limita locurilor disponibile, afișate electronic non-stop.

 Reamintim că pentru prima oră de parcare se va plăti 5 lei, apoi câte 1 leu pentru fiecare oră în plus. Fracțiunile de oră se consideră oră întreagă. Abonamentul pentru angajații unității medicale costă 100 de lei/lună. Dacă pierd cartela, pentru a doua vor plăti 200 lei.

Locurile fără plată sunt destinate pacienților, însoțitorilor sau vizitatorilor care petrec mai puțin de o oră în incinta unității medicale. Tot aici vor opri și taxiurile, indiferent dacă aduc la serviciu angajați ai spitalului, pacienți sau vizitatori. Banii încasați din taxa de parcare vor fi folosiți pentru întreținerea căilor de acces în spital.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Noile reguli de parcare la Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava.
 Vizualizări articol: 2499 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 2.33/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 2.3 din 3 voturi
Noile reguli de parcare la Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava2.353

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei