„Povești de Brumărel” a fost titlul întâlnirii elevilor de la Palatul Copiilor Suceava cu maestrul Mihai Pânzaru PIM, jurnalist, grafician și caricaturist, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România.
Elevii de la cercurile Cenaclu literar/Teatru, profesor coordonator Alina Șandru, și cei de la Redacție Presă/Radio TV, profesor coordonator Mihaela Buculei, au avut bucuria ca, la finele săptămânii trecute, să desfășoare o altfel de lecție.
Astfel, fiecare dintre elevi și-a adăugat prenumelui câte un simbol specific acestui anotimp: o frunză, o castană, un măr, ploaia, un strugure, o nucă, o pară, un dovlecel; cadrele didactice și invitatul special și-au ales crizantema, gutuia și un peisaj autumnal.
„Maestrul ne-a încântat cu poveștile și experiențele sale, iar cu talentul și sensibilitatea sa pentru natură și culoare, acesta ne-a îndemnat să observăm frumusețea și unicitatea «albastrului de Voroneț» proiectat pe cerul de octombrie”, au povestit profesorii coordonatori.
Activitatea a continuat sub semnul artei prin prezentarea și recitarea unor versuri din lirica poeților Mihai Eminescu, George Coșbuc, Vasile Alecsandri, George Topârceanu, George Bacovia, Otilia Cazimir, Ana Blandiana, Nichita Stănescu, Nicolae Labiș.
„Basmul toamnei”, de Ionel Teodoreanu, a constituit punctul de plecare pentru lansarea unui joc inedit de cuvinte, pornind de la cuvântul „frunză”, totul petrecându-se într-o atmosferă aleasă.
„Parteneri în această activitate nonformală, elevii de la cele două cercuri, s-au declarat la final mai bogați emoțional, socio-moral prin ceea ce fiecare a dăruit și apoi a primit”, au mai menționat cei doi profesori ai Palatului Copiilor Suceava.