Polițiștii din Siret au fost anunțați marți, în jurul orei 14.30, despre faptul că pe un drum județean din comuna Grămești s-a produs un accident rutier, un autoturism fiind răsturnat pe marginea drumului. În urma cercetărilor întreprinse de un echipaj ajuns la fața locului s-a constatat că în timp ce conducea un autoturism marca WV Passat, un tânăr de 23 de ani, din orașul Siret, a pierdut controlul autoturismului, care s-a deplasat necontrolat o porțiune de drum, după care a lovit un cap de pod și s-a răsturnat.
Conducătorul auto a fost verificat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma verificării în baza de date a poliției s-a constatat că cel de la volan nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.În urma accidentului rutier în care nimeni nu a fost rănit, polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor ”conducere sub influența alcoolului” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.