Orașul Broșteni este pe cale să bată toate recordurile după ce la finalul săptămânii trecute consilierii locali de aici au ales un al treilea viceprimar din acest mandat.
Este vorba de Alexandru Hurjui, de la Partidul România Unită (PRU), formațiune care are doar doi consilieri locali în deliberativul de la Broșteni.
Alegerea noului viceprimar a fost necesară după ce viceprimarul ales în funcție în toamna anului trecut, Mihai Molodeschi, a preluat atribuțiile de primar. Se întâmpla în luna mai a acestui an, după ce primarul ales în funcție, Nicolae Chiriac, a fost găsit în conflict de interese, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat acest verdict. Ca urmare, prefectul de Suceava a dispus pe 23 mai 2018 încetarea mandatului de primar a lui Chiriac, iar viceprimarul în exercițiu la acea vreme, Mihai Molodeschi, a preluat atribuțiile de primar.
După aproape jumătate de an, cei 13 consilieri locali din Broșteni, dintr-un total de 15 cât au fost aleși în iunie 2016, au decis ca unul dintre ei să preia atribuțiile de viceprimar. În condițiile în care PNL are șase consilieri locali (avea șapte, dar prin preluarea atribuțiilor de primar Mihai Molodeschi și-a pierdut dreptul de vot), PSD a trimis patru consilieri locali, ALDE are un consilier local, iar PRU a câștigat două mandate era clar că va fi o luptă extrem de încinsă.
Trebuie spus că în primul tur pentru desemnarea consilierului care urma să preia atribuțiile de viceprimar, candidatul PNL nu a obținut nici un vot, iar în turul doi a fost ales Alexandru Hurjui cu șapte voturi „pentru” și șase „împotrivă”.
La alegerile din iunie 2016 a fost ales și un independent, Constantin Hîj, numai că acesta nu a fost validat niciodată pentru că nu și-a desemnat mandatar financiar.
Revenind la funcția de viceprimar, aceasta are al treilea om în acest mandat. Primul a fost Vasile Rusu, ales pe listele PRU, care în august 2017 și-a pierdut funcția prin votul consilierilor, iar locul său a fost luat de liberalul Mihai Molodeschi. Acum, fotoliul de viceprimar va fi ocupat de a treia persoană, respectiv Alexandru Hurjui, de la PRU.