Reversul medaliei așteptat de polițiștii care au fost târâți timp de doi ani într-o anchetă care le-a pus la grea încercare carierile și le-a mâncat sănătatea întârzie să apară. Comisarul Marius Ciotău, agentul-șef principal Ilie Pârghie, agentul-șef principal Constantin Chichiriță și comisarul-șef Cristian Macsim, fost șef al Serviciului de Informații și Protecție Internă (SIPI) Suceava, anchetați în baza declarațiilor date de infractori, au depus acum doi ani de zile, în octombrie 2016, plângeri penale împotriva celor care au scris denunțuri false împotriva lor. Ei au cerut, în baza unor probe clare, ca autorii declarațiilor false să fie puși la rândul lor sub acuzare.
Dosarul este înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava de doi ani de zile, însă în afara unor declarații luate la început de la polițiștii autori ai plângerii penale nu s-a făcut nimic.
Istoria unui dosar de manual despre cum nu ar trebui să facă procurorii o anchetă
Reamintim, pe scurt, că Gheorghe Ion Ciotău, Traian Constantin Moisiuc și George Romică Ungurean au scris denunțuri susținute de ofițerul SIPI Grigore Florinel Todiruț, care îi avea pe lista de informatori pe aceștia, în care polițiștii au fost acuzați de contrabandă, de fabricare de probe ori chiar de agresiune.
Procurorii DNA, Serviciul Teritorial Suceava, au început cu mult avânt ancheta, doi dintre polițiști și Macsim fiind reținuți 24 de ore, puși sub acuzare și puși la dispoziție, adică limitați la maximum în munca de poliție.
După mai bine de doi ani în care polițiștii au avut statut de prezumtivi infractori, procurorii au venit cu o ordonanță de clasare în care au scris negru pe alb că faptele imputate nu există, iar denunțătorii au vrut doar să se răzbune. Tot procurorii (cei de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, care au preluat dosarul de la DNA, Serviciul Teritorial Suceava, în privința celor trei polițiști) au mai scris în ordonanța de clasare că denunțurile inculpaților nu au fost coroborate pe parcursul anchetei cu alte mijloace de probă. Așadar, cei trei polițiști, dar și ofițerul SIPI Cristian Macsim au fost târâți într-o anchetă în baza unor denunțuri false. Mai grav, a fost vorba de denunțuri ale unor infractori trimiși în judecată chiar în urma muncii polițiștilor respectivi. În mod normal, astfel de denunțuri, având în vedere de la cine veneau, ar fi trebuit tratate cu mult mai multe rezerve.
Dosare pe care se așterne praful
În momentul în care au obținut ordonanța de clasare privind nevinovăția lor, ofițerul Marius Ciotău și colegii său au decis, firesc, să ceară și ei tragerea la răspundere a falșilor denunțători.
Plângerea depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava se bazează pe două volume de probe și copii ale tuturor declarațiilor false împotriva lor.
Cei trei denunțători ( Gheorghe Ion Ciotău, Traian Constantin Moisiuc și George Romică Ungurean) sunt acuzați de comiterea faptelor de mărturie mincinoasă și inducere în eroare a organelor judiciare.
O altă plângere îl vizează pe fostul ofițer SIPI Todiruț, între timp pensionat. Plângerea a ajuns la DNA, a fost clasată, însă judecătorii au dispus redeschiderea cercetărilor. În februarie 2017, Tribunalul Suceava a dispus retrimiterea cauzei la procuror, pentru completarea urmăririi penale.
Denunțuri tratate cu mijloace de măsură total opuse
Comisarul Marius Ciotău, șeful Secției de Poliție Gălănești, care a avut puterea de a reveni pe postul său după cei doi ani în care a fost pus la zid și care are rezultate foarte bune cu secția de poliție pe care o conduce, nu și-a putut ascunde nemulțumirea: „Când un polițist este vinovat este trimis în judecată într-o lună de zile, dar când noi depunem o plângere nu se întâmplă nimic ani de zile”, a declarat Marius Ciotău.
Important de precizat este că deocamdată nu discutăm de vinovății. Marea problemă este că în acest dosar, timp de doi ani de zile nu s-a întâmplat nimic, sau ca să fim mai puțini duri aproape nimic.
Polițiștilor implicați în această poveste, care pentru ei a fost coșmarul vieții, această lipsă de reacție a procurorilor nu are cum să nu le stârnească revolta.
„Despăgubiți” cu 800 de lei
O altă întrebare firească pe care și-o pun polițiștii este de ce dosarul stă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, unde procurorii au un volum foarte mare de dosare, și nu este preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava de exemplu, care ar avea posibilitatea să gestioneze altfel un dosar totuși complex.
Să mai amintim și că polițiștii târâți timp de doi ani într-o anchetă în baza denunțurilor false ale unor infractori au primit, după ce au fost declarați nevinovați, despăgubiri de doar 800 de lei din partea poliției, atât cât prevedea grila în astfel de cazuri.
Nici o reacție
Dosar ignorat total de procurori, timp de doi ani, în cazul falșilor denunțători împotriva unor polițiști
