În frunte

Suceveanul Emil Mihețiu este președintele Federației Române a Gărzilor de Corp



Emil Mihețiu este președintele Federației Române a Gărzilor de Corp
Emil Mihețiu este președintele Federației Române a Gărzilor de Corp

Un sucevean este președintele Federației Române a Gărzilor de Corp, singurul for de acest gen recunoscut pe plan internațional. Cu o experiență de peste 21 de ani în domeniu, Emil Mihețiu conduce federația din septembrie 2017, adică de la înființare. Sediul acestei federații este la Suceava, iar la București există un punct de lucru.
În calitate de președinte, Emil Mihețiu a condus delegația României la Campionatul Mondial al Gărzilor de Corp care a avut loc în perioada 22-24 septembrie la Tbilisi, în Georgia. Aflată la a doua participare, după cea de anul trecut din Moldova, echipa României, formată din 4 persoane, plus o rezervă, s-a clasat pe locul 12 din 16 țări participante.
„Este o experiență care ne ajută, iar contactul cu țări cu state vechi de plată în domeniu nu poate fi decât benefic. Noi suntem la început, dar îmi place să cred în politica pașilor mărunți, adică încet și sigur. De altfel, pentru a avea o federație cu oameni competitivi și extrem de serioși, criteriile de acceptare sunt dure”, a arătat Emil Mihețiu.
La Suceava s-a deschis prima școală pentru gărzile de corp din Moldova
Pentru a îndeplini aceste criterii și pentru a veni în sprijinul celor care doresc să devină gardă de corp, suceveanul a obținut în cursul lunii august a acestui an actele necesare pentru a deschide o școală în domeniu. Primele cursuri vor începe în câteva săptămâni și se vor derula atât la nivel teoretic, cât și practic.
Este singura școală de acest gen din regiunea Moldova, iar costurile unui curs sunt de numai 500 de lei, în condițiile în care în Europa tariful este de minim 1.500 de euro.
„Îmi doresc să vin în sprijinul celor care doresc să devină gardă de corp profesionistă. La finalul celor patru săptămâni, cursanții vor fi examinați, iar dacă vor obține calificativul necesar vor primi certificate recunoscute atât în România, cât și în Uniunea Europeană. Vreau să spun că prin noțiunea de gardă de corp nu trebuie să se înțeleagă că avem în față un ciomăgar sau un agent de pază. Garda de corp presupune mult mai multe aspecte, multe ore de muncă și profesionalism maxim”, a spus Emil Mihețiu.
Trebuie spus că certificatul care le va fi eliberat celor care vor absolvi cursurile de gardă de corp va fi eliberat și semnat de reprezentanți ai Ministerului Muncii și Justiției Sociale și ai Ministerului Educației.
Pentru cei care doresc să ia contact cu ceea ce va însemna un curs de certificare în domeniul gărzilor de corp, trebuie spus că la finalul acestei săptămâni, în perioada 5-7 octombrie, va avea loc un stagiu demonstrativ la Cheia-Prahova.
Recent, a fost certificat arbitru internațional
Garda de corp presupune, printre altele, și cunoașterea cât mai amănunțită în domeniul armelor de foc și explozibililor. Pentru aceasta, Federația Română a Gărzilor de Corp are încheiate parteneriate cu cei care dețin poligoane de tragere în vederea instruirii celor care doresc să urmeze această meserie.
Emil Mihețiu, cel care conduce la Suceava Security Management, o firmă cu peste 170 de angajați care asigură paza la peste 60 de obiective din județ, a detaliat și de ce a ținut să deschidă o școală pentru gărzile de corp.
„Foarte mulți dintre oamenii cu care am lucrat în trecut au ajuns să lucreze în străinătate în domeniul gărzilor de corp și m-am gândit că în acest fel le pot fi de folos. Ca să fii gardă de corp nu înseamnă doar să protejezi un VIP, ci trebuie să îți protejezi propria familie. Ori, eu cred că se pot face două lucruri deodată, să câștigi și bani, dar să ai grijă și de cei din jurul tău”, a mai menționat Emil Mihețiu.
Mai trebuie spus că în cadrul Campionatului Mondial al Gărzilor de Corp de la Tbilisi, președintele Federației Române din acest domeniu a obținut și certificatul de arbitru internațional, un rol extrem de important atât în plan personal, cât și pentru România.


Suceveanul Emil Mihețiu este președintele Federației Române a Gărzilor de Corp
Suceveanul Emil Mihețiu este președintele Federației Române a Gărzilor de Corp
Suceveanul Emil Mihețiu este președintele Federației Române a Gărzilor de Corp
Suceveanul Emil Mihețiu este președintele Federației Române a Gărzilor de Corp
Suceveanul Emil Mihețiu este președintele Federației Române a Gărzilor de Corp
Suceveanul Emil Mihețiu este președintele Federației Române a Gărzilor de Corp
Suceveanul Emil Mihețiu este președintele Federației Române a Gărzilor de Corp
Suceveanul Emil Mihețiu este președintele Federației Române a Gărzilor de Corp
Suceveanul Emil Mihețiu este președintele Federației Române a Gărzilor de Corp
Suceveanul Emil Mihețiu este președintele Federației Române a Gărzilor de Corp
Emil Mihețiu este președintele Federației Române a Gărzilor de Corp
Emil Mihețiu este președintele Federației Române a Gărzilor de Corp


Recomandări

Primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, va participa la ceremonia de învestire a lui Nicușor Dan în funcția de președinte al României