Hotărâre

Preșcolarii și elevii din județ vor avea liber vineri, 5 octombrie, de Ziua Educației

Elevii și preșcolarii din județul Suceava nu vor merge la cursuri vineri
Elevii și preșcolarii din județul Suceava nu vor merge la cursuri vineri

Elevii și preșcolarii din județul Suceava nu vor merge la cursuri vineri, 5 octombrie, zi în care este sărbătorită Ziua Mondială a Educației.
Autoritățile din învățământul județean susțin că hotărârea a fost luată în temeiul prevederilor din Contractul Colectiv de Muncă.
Comisia paritară formată din sindicatele din învățământ și Inspectoratul Școlar Județean, întrunită luni, 1 octombrie, „a hotărât ca ziua de 5 octombrie 2018 – Ziua Internațională a Educației, să fie zi nelucrătoare”.
În ceilalți ani, această zi era marcată prin „manifestări specifice” – activități educative și recreative propuse de școli.
Reprezentanții Alianței Sindicatelor din Învățământ (ASI) Suceava au arătat că vor veni cu propunerea ca ziua de 5 octombrie să fie liberă în fiecare an, așa cum se întâmplă în unele județe din țară.
Ziua de vineri va fi recuperată pe parcursul semestrului, și nu într-o zi de weekend sau prin prelungirea programului zilnic.
Ziua de 5 octombrie este desemnată, pe plan mondial, sărbătoare a educației, această zi fiind marcată în peste 200 de țări.
Între anii 1965 și 1994, această sărbătoare era marcată în prima duminică din octombrie. Din 1994, aceasta se celebrează pe 5 octombrie pentru a coincide cu sărbătoarea mondială a profesorului (stabilită în1994 de UNESCO). În mai multe țări, Ziua profesorului este o zi specială, de apreciere a cadrelor didactice.

Recomandări

Opțiunile pentru debutul anului școlar: „careu”, cu flori, invitați și slujbă religioasă sau „socializare extinsă” cu elevii în clase

Ziua a treia a Școlii de vară „80 de cărți în jurul lumii” – creativitate, reflecție și integritate

Ziua a treia a Școlii de vară „80 de cărți în jurul lumii” – creativitate, reflecție și integritate
Ziua a treia a Școlii de vară „80 de cărți în jurul lumii” – creativitate, reflecție și integritate