Sentință

Închisoare cu executare pentru un pustnic care a provocat un accident cu doi morți, din cauza unei depășiri imprudente

Ce a mai rămas din autoturismul de teren în care se aflau șase oameni
Ce a mai rămas din autoturismul de teren în care se aflau șase oameni

Un bărbat din satul Nisipitu, comuna Ulma, care trăiește izolat, într-o casă de pe vârf de munte, fiind cunoscut de localnici și nu numai ca „pustnicul de la Costileva”, și care este căutat de foarte mulți credincioși, a fost condamnat de Judecătoria Rădăuți la o pedeapsă de 3 ani și 2 luni de închisoare, pentru ucidere din culpă, după ce a provocat un groaznic accident rutier, soldat cu două persoane decedate și rănirea altor șase, din care una grav. Sentința a fost dată de Judecătoria Rădăuți, prima instanță, astfel că Florin Ștefan are șansa de a face apel.
Magistrații de la Rădăuți au mai stabilit și ca părțile civile din dosar să primească daune între 3000 de euro și 10.000 de euro.
Impact violent. Ambele mașini implicate s-au răsturnat
Accidentul s-a petrecut pe 23 aprilie 2016, pe DJ 209G, pe raza satului Paltin, comuna Brodina. Florin Ștefan, atunci în vârstă de 41 de ani, conducea un autoturism de teren Toyota Hilux în care se aflau cinci pasageri care îl mai vizitaseră la schitul pe care îl are la Costileva, fiindu-i apropiați.
Accidentul s-a petrecut în jurul orei 19.00. Din cercetări a rezultat că Florin Ștefan a intrat în depășirea unei mașini care circula în fața sa, care a rămas neidentificată. După depășire, când a încercat să revină pe bandă, bărbatul a scăpat mașina de sub control. Din sens opus venea regulamentar un Renault condus de Constantin Ș., în vârstă de 30 de ani, din Botoșani. Acesta avea să relateze ulterior cum a văzut mașina de teren circulând haotic, iar în secunda următoare cele două vehicule au intrat în coliziune laterală. Ambele mașini s-au răsturnat. Autoturismul de teren s-a răsturnat la o diferență de nivel, rostogolindu-se de două ori.
Un bătrân și un tânăr de 24 de ani au murit în acest accident
În urma impactului, un bărbat de 79 de ani, pasager în mașina care circula regulamentar, a murit pe loc. După puțin timp, la spital, avea să moară și un tânăr de 24 de ani, unul din pasagerii aflați în mașina condusă de inculpat. Răni au mai suferit încă șase persoane. Șoferul care se deplasa regulamentar a avut leziuni care au necesitat 60-70 de zile de îngrijiri medicale și care i-au pus viața în primejdie.
În urma anchetei care a durat ceva mai mult de un an polițiștii rutieri și procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți au tras concluzii clare privind vinovăția. S-a stabilit că Florin Ștefan este unicul vinovat de accident.
Depășire imprudentă, viteză, lipsă de experiență în condus
Procurorii au detaliat în rechizitoriul de trimitere în judecată modul în care s-a produs accidentul.
Din expertizele efectuate a rezultat că inculpatul circula cu viteza de 79,1 km/h în momentul prealabil impactului, în timp ce celălalt șofer avea doar 31,5 km/h.
„Viteza cu care ar fi trebuit să circule inculpatul pentru a putea evita impactul și a observa în timp util faptul că din sens opus venea un alt autovehicul ar fi fost 50 km/h”, au arătat procurorii.
De precizat că pe drumul pietruit și vizibilitatea era scăzută, din cauza prafului ridicat de mașini.
Relevant privind viteza excesivă este și faptul că ambele autoturisme au suferit avarii de peste 80%. Procurorii au mai reținut și faptul că Ștefan Florin a condus cu viteză mult peste limita legală și a făcut o depășire fără a se asigura, deși avea o vechime de mai puțin de șase luni de la obținerea permisului de conducere.
La momentul accidentului, pustnicul locuia singur într-o zonă înaltă, aflată foarte aproape de granița cu Ucraina. Totuși, acesta primea des la locul de rugăciune persoane care doreau să se reculeagă. De precizat și că bărbatul nu aparține de vreo mănăstire, fiind pe cont propriu din acest punct de vedere.

Mașina care se deplasa regulamentar, condusă de un tânăr din Botoșani
Mașina care se deplasa regulamentar, condusă de un tânăr din Botoșani
Ce a mai rămas din autoturismul de teren în care se aflau șase oameni
Ce a mai rămas din autoturismul de teren în care se aflau șase oameni

Recomandări

Judecătorii au întors o decizie care îl scăpa de pușcărie pe un tânăr care a provocat un accident mortal pe trecerea de pietoni și a fugit

Accidentul de la ieșirea din Suceava, provocat de o tânără șoferiță de 18 ani, care a pătruns pe contrasens